ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Transporturilor: Susţin o reducere a numărului de ministere

15 Mai 2023   |   Agerpres

Pe de altă parte, acesta a exclus o alianţă a PSD cu AUR la viitoarele alegeri şi a precizat că şi-ar dori ca partidul din care face parte să câştige singur alegerile.

 
 
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, consideră că este necesară o reducere a numărului de ministere după rotaţia guvernamentală şi susţine reintegrarea Ministerului Antreprenoriatului în Ministerul Economiei, dar şi comasarea Ministerului Familiei cu cel al Sportului.

"Eu susţin o reducere a numărului de ministere. Eu am 7 secretari de stat la Ministerul Transporturilor. Am spus-o şi preşedintelui meu de partid, Marcel Ciolacu, şi am spus-o şi prim-ministrului, dacă tot vorbim de ordonanţă cu reduceri de cheltuieli, hai să începem şi de la reduceri de ministere, nu doar secretari de stat. Să ştiţi că eu ştiu foarte bine cum s-a făcut această hartă a secretarilor de stat. Sunt vreo 200 acum, urmare a negocierilor celebre. Şapte secretari de sunt, nu doar la transporturi, care oricum e unul dintre cele mai mari ministere. Uitaţi, şapte secretari de stat la MIPE (Ministerul Investiţiilor şi proiectelor Europene, n.r.), şapte secretari de stat la Mediu", a afirmat Sorin Grindeanu duminică, la Digi 24.


În context, acesta a arătat că Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului poate funcţiona foarte bine în Ministerul Economiei, în timp ce Ministerul Familiei se poate comasa cu Ministerul Sportului.

"Nu văd de ce am avea un Minister al Antreprenoriatului, Turismului ş.a.m.d. când poate să funcţioneze foarte bine, aşa cum a funcţionat, în Ministerul Economiei. De asemenea, mi se pare foarte mult să existe un Minister separat Familie, Tineret, poate Familie, Tineret şi Sport. Eu am spus, sunt totuşi anumite anumite componente care în mod clar pot fi reduse dincolo de numărul de secretari de stat. Şi susţin punctul ăsta de vedere. L-am spus acum două zile la Constanţa, alături de Adina Vălean (comisarul european pentru transporturi, n.r.), şi-l voi susţine zilele următoare la posibilele negocieri. Chiar cred că se poate, vă spun. Conduc un minister cu şapte secretari de stat, trei PSD, trei PNL, unul UDMR. Cam mult", a subliniat vicepremierul Sorin Grindeanu.

Pe de altă parte, acesta a exclus o alianţă a PSD cu AUR la viitoarele alegeri şi a precizat că şi-ar dori ca partidul din care face parte să câştige singur alegerile.

"PSD-ul nu face alianţe cu AUR. Eu nu cred că va face cineva cu AUR. Mai ales după comportamentul pe care l-am văzut în această săptămână. Aşa ceva nu se poate întâmpla. Ce am văzut în această săptămână în Parlament şi nu doar în Parlament. Eu cred că şi Jandarmeria trebuia să aibă o altă atitudine în faţa Parlamentului. S-a blocat circulaţia, am mers la votul final şi n-am putut să intru pe intrarea normală, a trebuit să ocolim, să intrăm pe alte alei la Parlament. Plus ce au păţit colegi parlamentari, am văzut lucrul ăsta, nu-i posibil şi mă delimitez total. Nu există, din acest punct de vedere, vreo intenţie a PSD-ului să facă pe termen scurt, pe termen lung, cum vreţi dumneavoastră o alianţă cu acest partid, iar eu mă voi opune total la aşa ceva", a subliniat Grindeanu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1514 / 8795
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A crește în primul semestru din 2024. Avans de 18% la nivel global și de 39% pe piețele emergente. CMS își menține pozițiile fruntașe în clasamente, Clifford Chance și Schoenherr se remarcă în Europa și două firme cu prezență la București rămân în top la nivel global
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în tranzacția de securitizare sintetică cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
Cariere în Drept | Povestea Andreei Ungureanu, absolventă a Facultății de Drept din Iași, care a ales magistratura, după un program de master în Științe Penale, dorindu-și să activeze ca procuror. ”Deși pentru început se poate dovedi dificil și frustrant, este esențial pentru un tânăr la început de drum să dobândească lecția răbdării și o modestie a pașilor mici, făcuți cu tenacitate, către un ideal ce urmează a fi șlefuit”, spune tânăra, azi auditor de justiție în cadrul INM
Schoenherr și Asociații SCA | Sebastian Guțiu, numit ca membru supleant al Curții Internaționale de Arbitraj ICC
România a depus o cerere de anulare a hotărârii Tribunalului ICSID prin care a fost obligată să plătească 42,2 mil. € plus dobânzi și cheltuieli unor companii dezvoltatoare de centrale fotovoltaice | Biroul din Paris al unei firme americane și avocații MPR Partners din București reprezintă România în acestă fază a arbitrajului, reclamanții merg cu King & Spalding (Houston și Paris)
CMS obține o hotărâre importantă pentru producătorii de energie electrică și gaze naturale din România. Horia Drăghici, Partener: Această soluție a instanței poate facilita procesul de negociere, în favoarea proprietarilor de proiecte energetice
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandra Pădurariu, Head of legal affairs and compliance | Samsung Electronics: “Viitorul este guvernat de adaptarea la schimbare și de pregătirea continuă în domeniul noilor tehnologii și al provocărilor generate de acestea. Sunt bucuroasă să pot contribui cu experiența mea ca și mentor la formarea și ghidarea unor tineri implicați în rezolvarea problemelor sociale prin utilizarea tehnologiei”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...