ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nicolescu: Noi suntem printre cei care tragem foarte mult în jos media europeană la emisii

09 Septembrie 2021   |   Agerpres

El a participat la sesiunea privind teme emergente pe agenda diplomaţiei (tranziţia digitală, noile tehnologii, schimbări climatice) din cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

 
 
România este printre ţările care micşorează media de emisii de dioxid de carbon din Europa, cu 3,8 tone de emisii/capita, a afirmat, joi, Răzvan Nicolescu, membru în consiliul general al Institutului European pentru Tehnologie şi Inovare.
 
El a participat la sesiunea privind teme emergente pe agenda diplomaţiei (tranziţia digitală, noile tehnologii, schimbări climatice) din cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.
 
"Mi se pare foarte important în perioada următoare să fim un pic mai curajoşi", a afirmat Nicolescu, în intervenţia sa.
 
El a detaliat că "avem 24% energie regenerabilă în momentul acesta, în mixul nostru energetic. Nu mai există nicio ţară în Europa Centrală şi de Est care să aibă un asemenea procent".
 
"Putem chiar să ne comparăm cu ţări avansate din Uniunea Europeană. Luăm exemplu Olanda, ţara morilor de vânt, aşa cum a fost cunoscută la nivel mondial. Are 14% energie regenerabilă (...) Suntem singura ţară din Europa Centrală şi de Est care îşi propune mai mult de 30%. Singura, de departe. Vorbesc mult vecinii noştri polonezi, unguri, bulgari, dar în realitate, pe hârtie, planurile lor arată altfel, lucrurile acestea trebuie cunoscute. Şi dacă noi nu le spunem, atunci e greu să fie cunoscute", a arătat Nicolescu.
 
Totodată, el a afirmat că "o singură ţară europeană stă mai bine decât noi şi anume Suedia. Suedia are 3,2 tone de emisii (de CO2 - n.r.) per capita, noi avem 3,8, conform datelor Băncii Mondiale".
 
Nicolescu a subliniat că "noi suntem printre cei care tragem foarte mult în jos media europeană la emisii. Şi nu ne comparăm cu nimeni din regiune, bulgarii au 5 şi ceva (tone de emisii per capita), Ungaria 4 şi ceva, Polonia 7, Cehia 6, dublu faţă de noi".
 
Totodată, el a vorbit de faptul că România trebuie să se afirme în acest domeniu.
 
"Lucrurile acestea trebuie spuse. Noi, aşa cum suntem, în momentul de faţă, creăm un impact pozitiv şi ajutăm foarte mult la combaterea schimbărilor climatice în Europa şi în lume. Dacă noi nu spunem lucrurile acestea, nu trebuie să ne mirăm dacă noul preşedinte al Statelor Unite organizează un summit şi nu suntem la acea masă la care, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să fim reprezentanţi ai regiunii", a arătat Nicolescu.
 
Mai mult, a subliniat că "noi suntem într-o altă ligă". "Noi suntem în liga în care trebuie să ne consultăm cu ţările nordice, pentru că suntem într-o altă situaţie. Vecinii noştri sunt mult în urma noastră. Şi asta e realitatea şi trebuie să ne raportăm la această realitate", a apreciat Nicolescu.
 
El a făcut o paralelă cu domeniul sportiv. "Ce vreau să vă sugerez pentru la anul, să încercăm să adoptăm pe acest domeniu spiritul lui Gheorghe Hagi. Hagi a anunţat ieri public - clubul pe care îl conduce să fie primul din lume, să atingă primul neutralitatea în domeniul schimbărilor climatice, nu când zice Uniunea Europeană, până în 2050, el vrea până în 2030. Asta înseamnă 'true leadership' (...) Este important să fim mai curajoşi şi să fim mai prezenţi", a punctat Nicolescu.
 
De asemenea, el a adăugat că importul de tehnologii şi de echipamente produse în altă parte nu este o soluţie.
 
"Trebuie să dezvoltăm aceste tehnologii şi să le producem la noi. Să creăm un ciclu integrat (...) Nu vreau să mai instalăm panouri fotovoltaice care nu sunt produse în România, iar Ministerul de Externe, prin reprezentanţele din străinătate, poate să identifice un producător de panouri fotovoltaice care să vină să le instaleze în România (...) Noi suntem printre cei care îşi permit sau şi-ar putea permite, prin situaţia pe care o au, să fie cei mai vocali, dar trebuie să o spunem", a evidenţiat Nicolescu. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5108 / 8762
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS și ACCESS alături de Agir Global în achiziția subsidiarei din România a Sidma Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Elena Andrei și Horea Popescu (M&A)
Clifford Chance Badea asistă BERD și OTP Bank în finanțarea de 93 mil. EUR a unui parc eolian de 102 MW din România. Echipa, coordonată de Daniel Badea (Clifford Chance Bucharest Managing Partner) și Jared Grubb (Partener Finance)
Dispute Resolution | Volumul mandatelor care ridică probleme de drept complicate, acordate firmei Mitel & Asociații, a crescut și anul acesta. Magda Dima, partenerul coordonator al practicii: ”În prezent, gestionăm un număr impresionant de litigii complexe, care au un grad ridicat de sofisticare dat și de nevoia de înțelegere a componentelor tehnice specifice industriei din care provin clienții noștri”
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ recrutează un partener de la Dentons. Cristina Dăianu intră în echipa de Drept Societar și Fuziuni și Achiziții tot pe poziția de partener. ”Firma oferă o platformă excelentă pentru practica mea”, spune avocata
Kinstellar a acordat consultanță companiei Canadian Nuclear Partners cu privire la acordul cadru cu Nuclearelectrica pentru retehnologizarea Unității 1 de la centrala nucleară de la Cernavodă. Partenerul Iustinian Captariu a coordonat echipa de avocați din mai multe arii de practică
Țuca Zbârcea & Asociații obține sesizarea CJUE într-un litigiu de achiziții publice în domeniul tehnologiilor medicale inovatoare
Clifford Chance Badea a asistat MORE în achiziția unui proiect cu o capacitate de 86 MW, prin care intră pe piața de energie regenerabilă din România. Nadia Badea, Partener Clifford Chance, coordonatoarea echipei de proiect: ”România se află pe radarul investitorilor de calibru în energie regenerabilă”
Grupul Acibadem (Turcia) poartă discuții one-to-one cu fondul de investiții MidEuropa pentru preluarea rețelei de sănătate Regina Maria | Mergermarket: Vânzătorul caută să obțină un multiplu de 13x EBITDA pentru platforma de asistență medicală, ceea ce implică o evaluare de aproximativ 1,3 miliarde de euro
România primește câștig de cauzã în arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments, legat de dosarul falimentului Astra Asigurãri. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Kinstellar is recruiting a junior to mid-level Litigation Lawyer
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Women in Business Law Awards 2024 | Două firme locale independente și două birouri ale unor firme internaționale, pe lista scurtă pentru premiul ”Firma anului în Europa de Est”. Popescu & Asociații, câștigătoarea de anul trecut, listată în trei categorii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...