ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR discută pe 12 iunie sesizarea pe Legea care stabileşte că o diplomă dectorat poate fi anulată

22 Aprilie 2019   |   Mediafax

Klaus Iohannis a sesizat, vinerea trecută, CCR pe Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

 
 
Curtea Constituţională va dezbate, pe 12 iunie, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pe Legea care prevede că o diplomă de doctorat poate fi anulată doar în instanţă, după ce Parlamentul a modificat actul, în urma unei decizii de neconstituţionalitate pronunţate anterior de CCR.

Klaus Iohannis a sesizat, vinerea trecută, CCR pe Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

"Ţinând cont de faptul că forma legii transmise la promulgare este una ulterioară procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 624/26 octombrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 937 din 22 noiembrie 2016) şi având în vedere faptul că Parlamentul a adoptat o serie de reglementări care sunt contrare şi excedează limitelor deciziei menţionate, considerăm că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 este adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie. Totodată, considerăm că legea menţionată fost adoptată şi cu încălcarea prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie", arată un comunicat remis MEDIAFAX de către Administraţia Prezidenţială.


Şeful statului consideră că legea a fost adoptată, în procedura reexaminării, cu ignorarea Deciziei CCR din 26 octombrie 2016 prin care a fost constatată neconstituţionalitatea actului normativ în ansamblul său. Astfel, potrivit deciziei CCR, procedura legislativă trebuia sistată şi reluată de Parlament.

În urma reexaminării, legea a fost trimisă de Parlament pentru promulgare, pe 10 aprilie. Sesizarea de neconstituţionalitate anterioară a fost trimisă de Guvern şi un grup de senatori pe 13 octombrie 2016.

Preşedintele menţionează că procesul de reexaminare vizează exclusiv punerea de acord cu decizia Curţii a acelor dispoziţii constatate neconstituţionale, dintr-o lege nepromulgată încă.

"În cazul de faţă, Parlamentul a eliminat unele texte, a adăugat unele noi şi a operat modificări, fără ca acestea să fi făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi, în mod evident, contrar soluţiei dispuse de către instanţa constituţională prin Decizia nr. 624/2016. Examinând legea adoptată de Parlament în forma în care aceasta a fost retrimisă la promulgare, reiese că anumite texte din legea criticată au fost eliminate, iar altele au fost modificate deşi acestea nu au făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate, în timp ce altele au fost introduse fără ca acestea să aibă vreo legătură cu forma iniţială a legii sau să se fi regăsit în conţinutul său, aşa cum aceasta a fost supusă controlului de constituţionalitate", se mai arată sesizarea de neconstituţionalitate.

Intervenţia Parlamentului de modificare a legii pentru aprobarea OUG 4/2016 prevedea că "diploma de doctor este revocată sau anulată prin hotărârea definitivă a unei instanţe judecătoreşti".

Iohannis mai reclamă că Parlamentul a eliminat unele texte, a adăugat unele noi şi a operat modificări, "fără ca acestea să fi făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi, în mod evident, contrar soluţiei dispuse de către instanţa constituţională".

"Intervenţia legislativă de la art. unic pct. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate vizează modificarea art. unic pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 referitor la introducerea unui nou articol, art. 1461, după art. 146 din Legea nr. 1/2011, prin care stabileşte că titlul de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a acestuia. De asemenea, art. unic pct. 2 din legea criticată prevede introducerea unui nou articol, art. 1462, după art. 1461, care prevede că diploma de doctor este revocată sau anulată prin hotărârea definitivă a unei instanţe judecătoreşti, iar prin derogare de la alin. (6) al art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituţia emitentă introduce acţiunea în anulare a diplomei, în termen de un an de la data dispoziţiei de retragere a titlului de doctor", potrivit comunicatului Preşedinţiei.

În acelaşi timp, Klaus Iohannis argumentează că judecătorii Curţii ar trebui să ţină seama şi de încălcarea competenţei primei camere sesizate, Camera Deputaţilor, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Senat.

"În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament. În forma adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră competentă, articolul unic al legii supuse controlului de constituţionalitate conţinea un singur punct, prin care modifica dispoziţiile art. 1461 din Legea nr. 1/2011, în sensul stabilirii momentului de la care diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice, respectiv de la momentul pronunţării unei hotărâri definitive a unei instanţe judecătoreşti în acest sens", conchide sursa citată.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4746 / 5275
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studiu Refinitiv | CMS și DLA Piper rămân printre cele mai active firme de avocați care au acordat consultanță în tranzacțiile de M&A din primele nouă luni ale anului 2024. Filip & Company strălucește în Europa Estică, iar Clifford Chance se remarcă pe ‘Bătrânul continent’. Activitatea de fuziuni și achiziții continuă să crească la nivel global și scade pe piețele emergente
ZRVP câștigă în primă instanță un dosar cu miza de peste 27,5 mil. RON pentru Premier Energy, pe piața gazelor naturale. Andrei Dumitrescu (partener) și Eugen Tudose (managing associate), în prim plan
Filip & Company a asistat AGISTA în vânzarea întregii sale participații deținute în cadrul Dendrio Solutions și creșterea participației în Fort. Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (partener, M&A)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat fondul de investiții SARMIS Capital în preluarea pachetului majoritar al producătorului de hârtie MG-Tec Industry
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alice Radu, General legal counsel Romania – Bulgaria | Robert Bosch: ”Rolul de avocat in-house se redefinește constant. Trebuie să ai deschiderea să înveți domenii noi, să poți și să vrei să îți asumi riscuri, să inovezi constant ceea ce livrezi către clienții interni”
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate (Banking & Finance Team)
Dr. Cosmin Vasile devinde membru al “Europe Task Force” creat de Institute for Transnational Arbitration
Mușat & Asociații și Hogan Lovells au asistat Romgaz în prima emisiune de obligațiuni din sectorul gazelor naturale, un proiect istoric pe piața de capital, care a generat un interes uriaș din partea investitorilor internaționali. Mandatul a implicat o echipă multidisciplinară, condusă de Gheorghe Mușat (Senior Partner), Paul Buta (Managing Partner) și Răzvan Stoicescu (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în prima emisiune de obligațiuni verzi Samurai pe piața de capital din Japonia. Doi parteneri în echipa de proiect
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat BLIK România în obținerea autorizației de funcționare pe piața locală. Colaborare strânsă între echipele de avocați și consultanți din România și Polonia
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj ICC Paris | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate cu cel mult 6 firme, într-un interval de 4 ani. Pentru de a primi cât mai multe propuneri, complete și corecte, termenul de transmitere a ofertelor a fost prelungit
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...