ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lege privind compensaţiile pe bunuri rămase în afara graniţelor ţării în urma unor tratate istorice, la CCR

21 Iulie 2022   |   Agerpres

Propunerea legislativă, iniţiată cu scopul de a reglementa o serie de măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procedurilor administrative de soluţionare a acestor cereri, a fost trimisă de Parlament la promulgare pe 4 iulie.

 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii care vizează stabilirea unor măsuri în vederea finalizării procedurilor administrative de soluţionare a cererilor aflate pe rolul comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru acordarea de compensaţii pentru bunuri rămase în afara graniţelor ţării în urma unor tratate istorice.
 
Este vorba despre aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 şi modificarea unor acte normative.
 
Propunerea legislativă, iniţiată cu scopul de a reglementa o serie de măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procedurilor administrative de soluţionare a acestor cereri, a fost trimisă de Parlament la promulgare pe 4 iulie.
 
"Prin conţinutul său normativ, precum şi prin procedura de adoptare, considerăm că legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine unor principii constituţionale precum cele referitoare la principiul bicameralismului sau principiul legalităţii şi în consecinţă încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţia României", explică şeful statului.
 
Preşedintele arată că legea a fost adoptată tacit de Senat, ca urmare a depăşirii termenului de adoptare pe 20 septembrie 2021 şi, ulterior, a fost adoptată cu modificări şi completări de Camera Deputaţilor, care a acceptat 36 de amendamente. Printre acestea se numără şi modificarea şi completarea a două noi acte normative, respectiv Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Legea nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Ca urmare, consideră Iohannis, legiuitorul a nesocotit principiul securităţii juridice şi principiul bicameralismului prevăzute de Constituţie.
 
Potrivit şefului statului, în forma adoptată de Camera Deputaţilor, legea a fost completată cu reglementarea a două domenii noi, neavute în vedere de iniţiatori, domenii care nu erau vizate de scopul legii şi raţiunea pentru care aceasta a fost fundamentată. Una dintre aceste completări vizează extinderea sferei de aplicare a normei care prevede, în mod excepţional, posibilitatea schimbării destinaţiei unor spaţii verzi pentru realizarea unor lucrări, iar prin cealaltă modificare sunt devansate termenele prevăzute în Legea nr. 256/2018 referitoare la exploatările offshore pentru modificarea regimului de redevenţe şi a regimului fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare. Astfel, modificarea regimului de redevenţe şi regimului fiscal poate fi realizată prin raportare la regimul aplicabil la data de 1 septembrie 2022.
 
"Apreciem că aceste modificări realizate la nivelul Camerei Deputaţilor au condus la adoptarea unei forme a legii cu deosebiri substanţiale de conţinut juridic, în sensul dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale", susţine Klaus Iohannis.
 
Şeful statului solicită CCR să admită sesizarea şi să constate că legea este neconstituţională. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1230 / 5230
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Corporate ̸ M&A
Mergermarket - League Tables of Legal Advisors (S1 2024) | Piața de M&A a continuat să se redreseze în primul semestru și a înregistrat creșteri de 17% la nivel global și de 33% pe piețele emergente. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat Helinick, lider pe piața de sisteme de siguranță și de securitate pentru clădiri, în vânzarea către Convergint, unul dintre cei mai mari jucători globali în domeniu
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy în achiziția companiei de proiect care dezvoltă un parc fotovoltaic de 160 MW în județul Giurgiu. Nadia Badea (Partener) a coordonat echipa formată din avocați cu experiență aprofundată din practica de Energy ̸ M&A
Bondoc & Asociatii oferă consultanță unui investitor irlandez în legătură cu achiziția unui proiect eolian de 40 MW in Romania
Baciu Partners, Mușat & Asociaţii și Răzvan Dincă & Asociaţii, pe lista scurtă pentru distincția de ‘Firma anului în domeniul mărcilor în România’ la gala Global IP Awards 2024, desfășurată la Londra. Ce spun ghidurile juridice despre activitatea firmelor
Țuca Zbârcea & Asociații asistă fondatorii lanțului de retail „La Cocoș” în tranzacția cu BERD, Morphosis Capital Fund II și CEECAT Capital. Dragoș Apostol (Partener) a coordonat echipa
RTPR a asistat cu succes Bookster în conflictul juridic cu editurile | Partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu, în echipa care a solicitat intervenția Consiliului Concurenței și a susținut firma în fața autorității. Prof. Lucian Mihai a condus echipa implicată în demersurile în instanță
Cariere în Drept | De vorbă cu Mihaela Scorpan, româncă de peste Prut care a studiat Dreptul la Iași, fiind printre cei mai buni studenți ai generației sale, cu media finală 9.67: ”Am observat că există un procent ridicat de abandon în rândul studenților din cauza lipsei motivației sau a incapacității de a asimila cu succes volumul mare de informații. Un student nemotivat care depune efortul minim, cel de a promova examenul, nu își va găsi niciodată pârghiile potrivite care să-l propulseze spre succesul profesional”
Bondoc și Asociații SCA a asistat cu succes unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale din România într-un litigiu de valoare mare declanșat ca urmare a unui control CNAS
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
Activitate dinamică pentru echipa de Energie & Resurse Naturale de la NNDKP, a cărei performanță este evidențiată de ghidurile juridice internaționale | Avocații au primit mandate de la clienți activi pe toate segmentele din acest domeniu, dar spun că se menține un interes crescut pentru proiecte ‘verzi’, în special de energie solară și eoliană. Oportunități semnificative de investiții vor apărea în sectorul offshore
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...