ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministerul Muncii anunţă noi măsuri de protecţie socială şi de simplificare a unor proceduri în perioada stării de urgenţă

24 Aprilie 2020   |   AGERPRES

Documentul adoptat prevede acordarea ajutorului de deces şi persoanelor decedate în perioada stării de urgenţă, chiar dacă la data decesului nu mai erau asigurate în sistemul public de pensii, cu condiţia ca, în ultima lună calendaristică anterioară stării de urgenţă, persoana să fi avut această calitate, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această lună.

 
 
Ministerul Muncii anunţă noi măsuri de protecţie socială şi de simplificare în acordarea ajutorului de deces, a pensiilor de invaliditate, de urmaş sau a dispozitivelor medicale, valabile în perioada instituirii stării de urgenţă, potrivit unui comunicat al instituţiei remis vineri AGERPRES.

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care cuprinde noi măsuri de protecţie socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Documentul adoptat prevede acordarea ajutorului de deces şi persoanelor decedate în perioada stării de urgenţă, chiar dacă la data decesului nu mai erau asigurate în sistemul public de pensii, cu condiţia ca, în ultima lună calendaristică anterioară stării de urgenţă, persoana să fi avut această calitate, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această lună.


"În vederea simplificării procedurilor de transmitere şi a evitării contactului fizic, Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor sunt obligate să transmită casei teritoriale de pensii competentă, în funcţie de domiciliul persoanei decedate, copia certificatului de deces, prin poşta electronică, pentru stabilirea pensiilor de urmaş şi pentru acordarea ajutorului de deces. Această obligaţie încetează în 30 de zile de la finalizarea stării de urgenţă", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, pe perioada instituirii stării de urgenţă, în cazul persoanelor care beneficiază de pensie de invaliditate, respectiv de pensie de urmaş, se suspendă termenele şi procedurile pentru revizuirea medicală.

"Această suspendare încetează în 30 de zile de la finalizarea stării de urgenţă", se precizează în comunicat.

Documentul mai prevede prelungirea valabilităţii deciziilor asupra capacităţii de muncă emise de medicul expert al asigurărilor sociale, precum şi de comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi a documentelor doveditoare ale calităţii de reprezentant legal ori mandatar, a căror valabilitate încetează în perioada stării de urgenţă, până la expirarea perioadei de 30 zile de la data încetării stării de urgenţă.

Potrivit sursei citate, o altă măsură este cea care îi priveşte pe copiii urmaşi aflaţi în continuare la studii, pentru care plata pensiei de urmaş se va face fără dovada continuării studiilor într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, în perioada stării de urgenţă.

"Această dovadă se va prezenta în 30 zile de la data încetării stării de urgenţă", precizează ministerul.

Actul normativ adoptat de Guvern reglementează şi situaţia asiguraţilor care solicită dispozitive medicale în vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice, funcţionale sau fizice ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională şi pentru care în perioada stării de urgenţă nu se eliberează o recomandare medicală.

Astfel, aceştia pot transmite către casele teritoriale de pensii, prin poştă sau în format electronic, recomandarea medicului curant eliberată anterior instituirii stării de urgenţă.

Certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgenţă, pentru cazurile de accident de muncă sau boală profesională, se transmit caselor teritoriale de pensii prin poştă sau prin mijloace electronice.

"Pentru recuperarea indemnizaţiilor reglementate de Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în perioada stării de urgenţă, nu mai este necesară avizarea certificatelor de concediu medical de către casele teritoriale de pensii, pentru cazurile de accident de muncă de către direcţiile de sănătate publică şi pentru cazurile de boli profesionale sau medici de medicina muncii pentru cazurile de trecere temporară în alt loc de muncă sau reducerea timpului de muncă", se mai arată în document.

De asemenea, în perioada stării de urgenţă despăgubirea în caz de deces, reglementată de Legea nr. 346/2002, se acordă la cererea persoanei îndreptăţite în baza documentelor transmise casei teritoriale de pensii, prin poştă sau mijloace electronice.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3427 / 5212
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat Goodpack SRL, societate parte din portofoliul CEECAT Capital, în procesul de achiziție a Paccor Romania SRL
Wolf Theiss a asistat fondurile Cerberus Capital Management și Revetas Capital în legătură cu vânzarea complexului de birouri The Landmark din București. Partenerul Ileana Glodeanu a coordonat echipa multidisciplinară de avocați
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Ștefania Andruhovici, Directorul Departamentul Juridic - Electrica SA: „Misiunea de a promova principii sănătoase se extinde dincolo de cadrul biroului, datoria noastră fiind aceea de a fi, prin tot ceea ce facem, un exemplu pentru cei din jur”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A crește în primul semestru din 2024. Avans de 18% la nivel global și de 39% pe piețele emergente. CMS își menține pozițiile fruntașe în clasamente, Clifford Chance și Schoenherr se remarcă în Europa și două firme cu prezență la București rămân în top la nivel global
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în tranzacția de securitizare sintetică cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
Cariere în Drept | Povestea Andreei Ungureanu, absolventă a Facultății de Drept din Iași, care a ales magistratura, după un program de master în Științe Penale, dorindu-și să activeze ca procuror. ”Deși pentru început se poate dovedi dificil și frustrant, este esențial pentru un tânăr la început de drum să dobândească lecția răbdării și o modestie a pașilor mici, făcuți cu tenacitate, către un ideal ce urmează a fi șlefuit”, spune tânăra, azi auditor de justiție în cadrul INM
Schoenherr și Asociații SCA | Sebastian Guțiu, numit ca membru supleant al Curții Internaționale de Arbitraj ICC
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...