ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Orban: Anunţul vicepreşedintelui CE privind MCV - o recunoaştere a efortului de îndreptare a legilor justiţiei

17 Martie 2021   |   AGERPRES

El reaminteşte că, în cadrul videoconferinţei cu vicepreşedintele CE, a transmis că România este pe un drum bun în privinţa respectului faţă de statul de drept, iar Guvernul format de noua coaliţie are o poziţie clară de toleranţă zero faţă de corupţie.

 
 
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a salutat miercuri anunţul vicepreşedintelui Comisiei Europene, Vera Jourova, conform căruia România ar putea scăpa de Mecanismul de Cooperare şi Verificare chiar anul acesta.

"Această veste reprezintă o recunoaştere a efortului şi a angajamentului Guvernului PNL, precum şi a actualei coaliţii de guvernare, de îndreptare a legilor justiţiei promovate de PSD în perioada 2017 - 2019 şi oprite prin referendumul pentru justiţie din 2019, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis", a scris Orban, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

El reaminteşte că, în cadrul videoconferinţei cu vicepreşedintele CE, a transmis că România este pe un drum bun în privinţa respectului faţă de statul de drept, iar Guvernul format de noua coaliţie are o poziţie clară de toleranţă zero faţă de corupţie.


"Suntem extrem de preocupaţi în a asigura, prin dezbatere publică, parlamentară, o îmbunătăţire substanţială a legislaţiei şi a cadrului general de organizare şi funcţionare a întregului sistem de justiţie", a mai scris preşedintele Camerei Deputaţilor.

Vicepreşedintele Comisiei Europene Vera Jourova a declarat, pentru postul public de radio, că România poate încheia Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie anul acesta.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2014 / 4518
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Emma Lambda în achiziția Stratum Energy Romania, într-un mandat complex, desfășurat pe parcursul ultimilor 2 ani. Echipă multidisciplinară, formată din profesioniști specializați în Corporate ̸ M&A, Energy și Real Estate | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Un proiect de mare anvergură pentru echipa noastră, având în vedere specificul domeniului, gradul complex de structurare a tranzacției și jurisdicțiile implicate”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Societar și Comercial)
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Baciu Partners, Mușat & Asociaţii și Răzvan Dincă & Asociaţii, pe lista scurtă pentru distincția de ‘Firma anului în domeniul mărcilor în România’ la gala Global IP Awards 2024, desfășurată la Londra. Ce spun ghidurile juridice despre activitatea firmelor
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Imobiliar)
Cariere în Drept | De vorbă cu Maria Stanca, unul dintre mai buni studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității din București - promoția 2023, care a ales profesia de notar: ”Pentru cei care își doresc o profesie juridică, într-adevăr, Facultatea de Drept nu se parcurge cu lejeritate, volumul de studiu și cerințele fiind considerabile. Îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii și să dau înapoi societății; practicând dreptul, simt că tocmai asta fac”
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații | Patru avocați fac un pas înainte în carieră și devin avocați colaboratori coordonatori
Țuca Zbârcea & Asociații obține un precedent important într-un arbitraj ICC din industria de petrol și gaze
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...