ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANPM: Numărul actelor de reglementare emise pentru proiecte cu impact asupra mediului, mai mare cu 20 % în primele 4 luni

24 Mai 2023   |   Agerpres

Potrivit legii, au nevoie de acte de reglementare emise de APM proiectele de investiţii, planurile urbanistice şi cele de management, planurile pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor, activităţile cu posibil impact semnificativ asupra mediului, modificarea sau extinderea proiectelor sau activităţilor cu impact asupra mediului.

 
 
Numărul de proiecte şi activităţi economice cu impact asupra mediului a crescut spectaculos în primele patru luni ale acestui an, perioadă în care agenţiile judeţene pentru protecţia mediului au emis, în medie, cu 20% mai multe acte de reglementare, comparativ cu acelaşi interval din 2022, a anunţat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Laurenţiu Alexandru Păştinaru.

"Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului şi cea a municipiului Bucureşti au emis în acest an mai multe avize de mediu, decizii ale etapei de încadrare, revizuiri de acte de reglementare, acorduri, autorizaţii şi autorizaţii integrate, decât în primele patru luni ale anului trecut, semn că se află în dezvoltare mai multe proiecte şi activităţi economice care necesită acte de reglementare, decât în 2022. Cea mai mare creştere a fost înregistrată în luna februarie şi a fost de 27%, iar cea mai mică în luna aprilie, de 7%. Făcând o medie a celor patru luni, creşterea înregistrată în 2023 este de 20%", a explicat reprezentantul ANPM, conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.


Potrivit legii, au nevoie de acte de reglementare emise de APM proiectele de investiţii, planurile urbanistice şi cele de management, planurile pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor, activităţile cu posibil impact semnificativ asupra mediului, modificarea sau extinderea proiectelor sau activităţilor cu impact asupra mediului.

În afara actelor de reglementare, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului emit şi "clasarea notificării", pentru proiectele de investiţii. Aceste documente sunt solicitate prin certificatul de urbanism, de către autorităţile locale şi stau la baza emiterii autorizaţiei de construire.

Dacă în cazul reglementărilor statisticile indică creşterea cu o cincime, în acest an, în cazul clasărilor s-au înregistrat în perioada ianuarie-aprilie 2023 un număr de 20.076 de documente, cifră cu 3% mai mică faţă de cea înregistrată în primele patru luni ale lui 2022, de 20.602 unităţi.

Într-un top trei al clasărilor, atât în 2022, cât şi în 2023, pe primul loc se află invariabil Capitala, cu cel mai mare număr de documente de acest fel. Poziţiile a doua şi a treia ale topului se împart între Ilfov, Argeş, Timiş şi Suceava.

"Numărul mare de solicitări privind clasarea notificării, care au fost depuse în toată ţara este un semnal clar că domeniul construcţiilor se menţine la un nivel ridicat, în ciuda previziunilor care anunţau scăderi importante în ritmul de dezvoltare al acestui tip de proiecte. Spre exemplu, doar în Bucureşti au fost emise în acest an 1.573 din totalul clasărilor, iar în Argeş şi Ilfov 1.116, respectiv 1.065 de documente de acest fel. Mai mult decât atât, în luna aprilie a acestui an am înregistrat chiar o creştere cu 7% a numărului de solicitări de clasarea notificării, cifră care indică pornirea pe trend ascendent a proiectelor imobiliare", a mai spus Laurenţiu Alexandru Păştinaru.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4821 / 18691
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
Țuca Zbârcea & Asociații obține o hotărâre de impact major a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care înlătură de la aplicare întreaga Ordonanță de Urgență nr. 25 ̸ 2021 privind excluderea de la procedurile de achiziție publică a operatorilor economici din statele terțe față de Uniunea Europeană
Lady Lawyer | De vorbă cu Andra Iftemie, Managing Associate - Băncilă, Diaconu și Asociații: ”Toți avocații suntem ‘așezați la aceeași masă’, indiferent de gen sau de aria de practică aleasă, acesta fiind, de altfel, și unul dintre motivele pentru care practic cu drag această profesie. Ceea ce contează cu adevărat sunt competențele și rezultatele obținute”
RTPR asistă AROBS la achiziția SVT Electronics. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate), în prim plan
Soluție de referință a avocaților Țuca Zbârcea & Asociații | Plafonarea prețului energiei electrice și gazelor naturale: Instanța decide că prevederile legale trebuie interpretate în favoarea consumatorilor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...