ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Brexitul ar putea avea impact în sectorul IT şi în cel al utilităţilor (EY Romania)

06 Octombrie 2020   |   Agerpres

Ea a spus că vor exista provocări în perioada următoare în ceea ce priveşte taxele, iar pe partea de impozite directe sunt zone pe care companiile trebuie să le aibă în vedere.

 
 
Brexit-ul ar putea avea impact în mai multe industrii, printre care sectorul IT şi cel al utilităţilor, a declarat marţi Andra Caşu - partener asociat, lider al Diviziei de Impozite Directe, EY România.
 
"Am văzut în practică deja adresarea Brexit-ului predilect în zona de servicii financiare. Am văzut-o făcându-se şi cred că în continuare lucrurile vor evolua şi asta în particular datorită faptului că zona de servicii financiare este foarte reglementată. Este cu mult mai reglementată decât alte sfere de industrie. Însă pariul meu pentru viitoarele luni este pus pe mult mai multe sfere de industrie şi mă aştept să apară impact inclusiv în sectorul IT, mă aştept, de asemenea pe partea de utilităţi, zona de energie, să zicem într-un cuvânt, dar şi partea de telecom, în special, pentru că suntem într-o perioadă în care telecomul şi acest remote way of connection are un impact bun, este o nevoie foarte frecventă", a declarat Andra Caşu, în cadrul unei conferinţe online.
 
Ea a spus că vor exista provocări în perioada următoare în ceea ce priveşte taxele, iar pe partea de impozite directe sunt zone pe care companiile trebuie să le aibă în vedere.
 
"Clar nu va mai exista beneficiul de a aplica directivele europene. Ştiţi că până acum în Codul fiscal existau directive în ceea ce priveşte plăţile de dobânzi şi redevenţe, directiva privind plăţile de dividende şi directiva privind reorganizările. Ei bine, clar, în momentul în care Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană acestea nu vor mai fi aplicabile. Ceea ce înseamnă din păcate că se va pierde de fapt o scutire de impozit pentru veniturile nerezidenţilor. Existau plăţi de dobânzi, existau plăţi de redevenţe care erau agreate comercial în baza unor contracte, existau distribuiri de dividende către companiile mamă localizate în Marea Britanie. Acestea, începând cu acest moment, se vor trata fiscal doar în baza convenţiei pentru evitarea dublei impuneri încheiate între România şi Marea Britanie. Vestea să spunem mai puţin bună este că această convenţie, acest tratat pentru evitarea dublei impuneri nu prevede, din păcate, scutiri. Prevede nişte cote de impozitare relativ mari. Acesta o spunem noi ca specialişti fiscali pentru că avem un range forte mare de convenţii cu care putem compara situaţia de faţă. Putem să fim pregătiţi aşadar de acum înainte pentru o impozitare de 10%, de 15% pentru ceea ce înseamnă fluxuri de dividende, dobânzi şi redevenţe", a spus Andra Caşu.
 
În afară de acest aspect, ea a precizat că pe lista certitudinilor se mai află neaplicabilitatea directivei UE privind regimul fiscal care se aplică pentru operaţiuni de reorganizare, însemnând fuziuni, divizări, transferuri de active şi schimburi de acţiuni.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14860 / 17965
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Schoenherr lansează a patra ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 18.000 lei
Decizie de referință în domeniul energiei regenerabile: Curtea Constituțională admite sesizarea de neconstituționalitate referitoare la supraimpozitarea producătorilor de energie din surse regenerabile
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...