ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Deloitte Holiday Retail Survey 2022 | Cheltuielile de sărbători se menţin, anul acesta, la nivelul din 2021

16 Decembrie 2022   |   Agerpres

Conform studiului, 41% dintre consumatori prevăd o evoluţie defavorabilă a economiei anul viitor, procent în creştere de la 33% în 2021 şi 27% în 2020.

 
 
Cheltuielile de sărbători se menţin, în acest sezon, la nivelul de anul trecut, chiar dacă 73% dintre cumpărători se aşteaptă la scumpiri, iar 37% au o situaţie financiară precară, potrivit studiului Deloitte Holiday Retail Survey 2022.
 
Cu toate acestea, consumatorii cu venituri mici plănuiesc să cheltuiască, în perioada sărbătorilor, cu 25% mai mult decât anul trecut. În acelaşi timp, 77% dintre comercianţi estimează că vânzările vor creşte, în această perioadă, faţă de 2021.
 
Conform studiului, 41% dintre consumatori prevăd o evoluţie defavorabilă a economiei anul viitor, procent în creştere de la 33% în 2021 şi 27% în 2020.
 
În aceste condiţii, consumatorii renunţă la cumpărăturile neesenţiale, care scad cu 12%, pentru a oferi cadouri sub formă de produse (+1%) şi sub forma unor experienţe care implică socializare, respectiv petreceri, ieşiri la restaurant sau bilete la concert (+7%). Însă numărul mediu de cadouri scade de la 16, anul trecut, la nouă, anul acesta, şi preferinţa se mută pe produsele de tipul cardurilor cadou (în urcare cu 7%).
 
Pentru a compensa creşterea preţurilor, 32% dintre cumpărători caută să achiziţioneze articole reutilizabile (folosite/recondiţionate), iar 48% dintre comercianţi spun că vor vinde astfel de produse în acest sezon.
 
Majorarea preţurilor reprezintă o motivaţie atât pentru cei care spun că vor cheltui mai mult anul acesta de sărbători (51%), cât şi pentru cei care vor cheltui mai puţin (66%). De altfel, şi comercianţii estimează că preţurile produselor lor vor creşte cu până la 10% (43% dintre comercianţi) sau chiar mai mult (20% dintre comercianţi).
 
"Inflaţia reprezintă, în prezent, o provocare atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru populaţie în majoritatea statelor lumii. În aceste condiţii, 34% dintre cetăţenii Uniunii Europene spun că principala lor preocupare este legată de creşterea preţurilor şi, implicit, a costului vieţii. În România, 54% dintre respondenţi au indicat scumpirea bunurilor de consum şi a energiei ca fiind cele mai importante probleme cu care se confruntă. Cu toate acestea, în prima jumătate a acestui an, consumul privat a fost principalul determinant al creşterii economiei româneşti (+7,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), iar pentru perioada următoare prognozele oficiale indică un ritm anual de 2,7%", a declarat Raluca Bâldea, partener Servicii Fiscale, Deloitte România.
 
Ca şi în anii precedenţi, cumpărăturile online sunt pe cale să domine sezonul, dar magazinele fizice recâştigă din terenul pierdut în timpul pandemiei. Astfel, anul acesta, 35% din bugetul alocat cheltuielilor de sărbători merge către magazinele fizice (în creştere de la un minim de 28% în 2020), dar 63% către cumpărăturile online.
 
Totodată, 34% dintre consumatori plănuiesc să folosească reţelele sociale pentru cumpărăturile de sărbători, procentul fiind mult mai ridicat în rândul tinerilor Millennials (56%) şi al celor din Generaţia Z (60%).
 
Conform studiului, aproximativ patru din zece consumatori intenţionează să aleagă cadouri durabile, iar aceştia vor să cheltuiască cu 14% peste medie, spre deosebire de ceilalţi, care caută să îşi reducă cheltuielile.
 
"Dintre cei care evită produsele durabile, 45% spun că acestea sunt inaccesibile, iar 31% sunt de părere că cele cu adevărat durabile sunt dificil de identificat. Şi anul acesta cumpărătorii sunt îngrijoraţi cu privire la disponibilitatea produselor căutate (77%), însă comercianţii sunt convinşi, în proporţie de 100%, că vor primi la timp marfa comandată pentru perioada sărbătorilor (faţă de 57%, anul trecut)", susţin autorii cercetării.
 
Studiul Deloitte Holiday Retail Survey 2022 a fost realizat pe baza unui sondaj la care au participat aproape 5.000 de consumatori din SUA şi 40 de directori din companii de retail care au, în proporţie de peste 90%, venituri anuale de peste un miliard de dolari.
 
Deloitte România oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă şi managementul riscului, consultanţă financiară, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie, precum şi alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesionişti. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6451 / 18626
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Decizie de referință a ICCJ în ceea ce privește revocarea ilegală de către Ministerul Finanțelor Publice a ajutorului de stat acordat unui operator economic | Echipa Mușat & Asociații care a obținut soluția, coordonată de Angela Porumb (Partner)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
Sârbu Partners, firmă de avocați nou înființată, pornește la drum potențată de experiența bogată a fondatorilor
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank și Alpha International Holdings la vânzarea către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
BACIU PARTNERS anunță promovările în cadrul echipei sale pentru anul 2025. Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Aceste promovări sunt o confirmare a dorinței noastre de a continua să construim o echipă pregătită pentru un peisaj de afaceri în continuă schimbare”
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
Rising Star | Alexandra Iancu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai promoției 2022, a ales echipa ZRVP. ”Odată intrat în profesie, media de la facultate nu mai contează atât de mult, pentru că „examenele” din practică au alte criterii de reușită și este important să demonstrezi că te vei putea încadra în aceste criterii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...