ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

INS:Gospodăriile din România au cheltuit 85,6% din veniturile totale lunare,în primul trimestru din 2023

10 Iulie 2023   |   Agerpres

Totodată, salariile şi celelalte venituri asociate acestora au fost de 4526 lei/lună/gospodărie şi au format cea mai importantă sursă din veniturile totale (64,9%), dar în scădere cu 1,7% comparativ cu trimestrul IV din 2022.

 
 
Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării au fost de 6.979 de lei, în primul trimestru al anului în curs, în creştere cu 12,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2022, în timp ce cheltuielile au reprezentat 85,6% din total, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
 
Conform statisticii oficiale, în intervalul ianuarie - martie 2023, veniturile băneşti medii lunare/gospodărie au însemnat 2.550 lei de persoană, în creştere cu 4,2% faţă de trimestrul IV din anul anterior, iar veniturile în natură s-au cifrat la 616 lei/lună/gospodărie (247 lei/persoană), cu 16,4% peste nivelul consemnat în ultimul trimestru al anului precedent.
 
Totodată, salariile şi celelalte venituri asociate acestora au fost de 4526 lei/lună/gospodărie şi au format cea mai importantă sursă din veniturile totale (64,9%), dar în scădere cu 1,7% comparativ cu trimestrul IV din 2022.
 
În acest context, la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, o contribuţie însemnată au avut-o atât veniturile din prestaţii sociale de 1.483 lei/lună/gospodărie (21,3% în trimestrul I 2023, respectiv 19,9% în trimestrul IV 2022 din veniturile totale ale gospodăriilor), cât şi veniturile în natură (8,8% în trimestrul I 2023, respectiv 8% în trimestrul IV 2022), formate din valoarea veniturilor în natură obţinute de către salariaţi şi beneficiarii de prestaţii sociale (1,9% în trimestrul I 2023, respectiv 1,7% în trimestrul IV 2022) şi din valoarea în lei a produselor agroalimentare şi nealimentare consumate din resurse proprii (6,9% în trimestrul I 2023, respectiv 6,3% în trimestrul IV 2022).
 
În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, nivelul venitului total mediu lunar pe o gospodărie, în mediul urban, a fost de 7.706 lei, în primele trei luni ale acestui an, de 1,3 ori mai mare decât în mediul rural.
 
Din punct de vedere al structurii veniturilor totale, în perioada analizată, în mediul urban, ponderea salariilor brute şi a altor drepturi salariale în veniturile totale a fost de 71,5%, mai mari cu 17,3 puncte procentuale faţă de cea din mediul rural. De asemenea, în mediul rural, ponderea veniturilor din prestaţii sociale a fost de 22,5%, mai mari cu două puncte procentuale în comparaţie cu cea din mediul urban, iar ponderea veniturilor în natură a fost de 15,2%, de 3,2 ori mai mare faţă de cea mediul urban.
 
La capitolul cheltuielilor băneşti medii lunare, acestea au fost de 5.487 lei/gospodărie (2.199 lei/persoană), mai mari cu 1,1% faţă de trimestrul IV 2022, respectiv cu 1,5% la nivel de persoană.
 
Pe acest segment, contravaloarea consumului de produse agroalimentare şi nealimentare din resurse proprii a fost, în medie, de 485 lei/lună/gospodărie (194 lei/persoană), în creştere cu 16,6%, raportat la datele din trimestrul IV al anului trecut,
 
Tot în primele trei luni din 2023, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul - de 3.702 lei/lună/gospodărie (62%) şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor - de 1.888 lei/gospodărie (31,6%), precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei - de 181 lei/gospodărie (3,1%).
 
Mediul de rezidenţă evidenţiază diferenţe între nivelul cheltuielilor totale medii lunare. Astfel, în mediul urban, cheltuielile medii lunare pe o gospodărie au fost de 6.573 lei, mai mari de 1,3 ori decât în mediul rural. În acelaşi timp, din punct de vedere al structurii cheltuielilor totale, în mediul urban, ponderea cheltuielilor pentru impozite, contribuţii, cotizaţii şi taxe a fost de 35,3% în cheltuielile totale, cu 9,4 puncte procentuale mai mare decât în mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea contravalorii consumului de produse agroalimentare şi nealimentare din resurse proprii în cheltuielile totale a fost de 4,4 ori mai mare decât în mediul urban.
 
Potrivit clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice, în valoare de 1.301 lei/gospodărie, au deţinut o pondere însemnată în cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor (35,1%). Acestea sunt urmate, ca mărime, de cheltuielile destinate pentru locuinţă, apă, electricitate, gaze şi alţi combustibili în valoare (682 lei/gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 18,4%) şi de cele pentru băuturi alcoolice şi tutun (271 lei/gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 7,3%).
 
Datele INS relevă faptul că nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor populaţiei a fost cel efectuat pentru educaţie (24 lei/gospodărie, 0,7% din cheltuielile totale de consum medii lunare) şi cel pentru asigurări şi servicii financiare (31 lei/gospodărie, 0,8% din cheltuielile totale de consum medii lunare).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4097 / 18289
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
Iablonschi & Asociații se alătură rețelei Marcalliance, care își consolidează astfel rețeaua globală și prezența în Europa de Est | Dorothée De Bernis (Președinte Marcalliance): ”Ne bazăm în România pe o echipă juridică de încredere”
Hațegan Attorneys, firmă de avocatură de tip butique cu sediul la Timișoara, își consolidează practica de Banking & Finance prin cooptarea unui profesionist cu experiență în corporate banking pe poziția de counsel
Arbitrajul ICSID cerut de 15 firme și 28 de persoane fizice din 7 țări, care care cer compensații pentru tratamentul aplicat de autoritățile române, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 213 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Filip & Company asistă Credit Europe Bank România în fuziunea transfrontalieră cu Credit Europe Bank NV | Partenerele Alexandra Manciulea și Eliza Baias au coordonat echipa. Modificarea semnificativă a cadrului legislativ pe parcursul pregătirii acestei fuziuni a adăugat complexitate proiectului, spun avocații
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Cum a fost anul 2024 pentru Duțescu & Partners: poziționare în topul internațional al firmelor de avocați evidențiate în practica de Capital Markets, lansarea practicii de drept islamic și multe victorii obținute pentru clienți | De vorbă cu Dr. Cristian Duțescu (partener fondator) și Casiana Dușa (partener) despre parcurs, proiecte și realizări
Precedent important obținut de RTPR pentru Premier Energy Furnizare în materia teoriei impreviziunii. Despăgubiri de aproximativ 4 milioane EUR și dobânzi legale penalizatoare, ca urmare a neexecutării unui contract de furnizare de energie încheiat pe piața PCCB-BC. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Ana Popa (Senior Associate), în echipa coordonată de Valentin Berea (Partener)
Bulboacă și Asociații facilitează atragerea de finanțare, la final de an, pentru o companie românească de succes din industria panificației
Pentru echipa de insolvență de la Țuca Zbârcea & Asociații, anul 2024 s-a caracterizat printr-o intensificare a volumului de muncă, cu mandate noi care s-au adăugat unui portofoliu existent bogat. Cele mai multe proiecte au avut complexitate și miză ridicată, necesitând extinderea echipelor implicate și un volum mai intens de activitate | De vorbă cu Cătălina Mihăilescu (Partener) despre activitatea departamentului și planurile de viitor
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Cristina Roșu, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Toncescu și Asociații - KPMG Legal: “Angajarea mea la KPMG Legal după terminarea facultății a fost punctul de plecare al unei călătorii profesionale frumoase și pline de satisfacții, care m-a adus unde sunt astăzi. Am crescut încet, dar constant, în această firmă, dezvoltându-mă ca profesionist, dar mai ales ca om”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...