Recunoaşterea calificărilor profesionale în UE este o cursă cu obstacole avertizează ECA

Recunoaşterea calificărilor profesionale în Uniunea Europeană continuă să fie o problemă, reiese dintr-un raport publicat luni de Curtea de Conturi Europeană.

Potrivit ECA, UE a adoptat în 2005 o directivă pentru a facilita recunoaşterea meseriei în alte ţări şi pentru a nu lăsa statele membre să impună condiţii excesive cetăţenilor. Autorităţile naţionale şi Comisia Europeană nu au pus bine în aplicare directiva. În plus, informaţiile care ar trebui să îi ajute pe cetăţeni îi lasă adesea de fapt în ceaţă. În prezent, autorităţile nu au obligaţia să consulte registrele de alertă în care figurează cazurile de abatere profesională.

Numărul profesiilor cu acces reglementat variază considerabil în UE (de la 88 de profesii în Lituania la 415 în Ungaria). Pe baza datelor din 2023, auditorii au calculat că o ţară UE impune restricţii, în medie, pentru 212 profesii. Ajungem astfel la un total de nu mai puţin de 5.700 de profesii reglementate în UE.

"O asistentă medicală sau un mecanic care vrea să muncească în altă ţară UE riscă să se piardă în labirintul birocratic al recunoaşterii calificărilor profesionale: visul lor european se poate transforma într-o odisee descurajantă. Am constatat discrepanţe procedurale uriaşe în felul în care statele membre aplică regulile UE. Cine trage ponoasele? Cei care doresc să exercite o profesie reglementată dincolo de graniţele propriei ţări. Pentru a îi proteja pe cetăţenii UE, mecanismul de alertă ar trebui integrat în procedura de recunoaştere în cazul profesiilor care se ocupă de sănătate şi siguranţă. La fel şi pentru profesiile în care se cere integritate absolută, în special cele care implică lucrul cu minori", a declarat Stef Blok, membrul Curţii responsabil de acest audit.

Raportul Curţii de Conturi Europene subliniază că statele membre nu reuşesc să ţină sistematic o evidenţă pentru a vedea cât durează efectiv procedurile de recunoaştere şi nu se mişcă mereu pe cât de repede cere directiva UE. Cetăţeanului i se cere uneori să navigheze printr-o mare de hârtii (scrisori de motivaţie, traduceri autorizate sau, culmea, adeverinţă de la noul domiciliu cerută înainte să se mute acolo). Să vorbim şi despre cât costă recunoaşterea. Auditorii Curţii nu prea au găsit justificări care să explice cum sunt calculate taxele sau de ce diferă acestea aşa de mult de la o ţară la alta sau de la o autoritate la alta (de la 0 euro la 17.500 de euro, sumă percepută în una dintre ţări pentru piloţi, de exemplu). Auditorii au descoperit şi că unele ţări impuneau în toate cazurile o măsură specifică (cum ar fi instruire suplimentară sau un test), fără a explica cetăţeanului de ce. O altă problemă care a ieşit la iveală este cea a verificărilor prealabile cu privire la calificări, disproporţionate în unele cazuri în raport cu imperativele de sănătate publică.

ECA recunoaşte că UE a luat anumite măsuri pentru a moderniza procesul de recunoaştere. Însă realitatea este că acestea sunt rar utilizate. Un exemplu este cardul profesional european, care acoperă, printre altele, profesia de asistent medical, foarte căutată. Cardul a fost utilizat doar în 5% din deciziile de recunoaştere a calificărilor profesionale. O soluţie încercată de UE a fost ca Sistemul de informare al pieţei interne să devină obligatoriu pentru calificările profesionale. Prin acest sistem, statele membre şi Comisia puteau să coopereze mai uşor. Sistemul nu este însă intuitiv. Auditorii au mai descoperit că, în procesul de recunoaştere a calificărilor profesionale, autorităţile ignorau alertele introduse în sistem de alte ţări, chiar şi atunci când acestea trăgeau semnale de alarmă în cazuri de abatere profesională, măsuri disciplinare în curs sau condamnări penale.