ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Stoc de peste 4,3 milioane mp spaţii de birouri moderne în România, în S1 (raport)

08 August 2022   |   Agerpres

Conform documentului, rata de neocupare pe segmentul de birouri este de doar 12%, fiind pe un trend descendent în perioada analizată, faţă de acelaşi interval din 2021.

 
 
Stocul modern de spaţii de birouri, înregistrat în România în primul semestru al anului curent, a depăşit 4,3 milioane de metri pătraţi (mp), 76% fiind consemnat în Bucureşti, relevă Raportul "Romania Office Destinations 2022", lansat de o companie de consultanţă imobiliară.
 
Conform documentului, rata de neocupare pe segmentul de birouri este de doar 12%, fiind pe un trend descendent în perioada analizată, faţă de acelaşi interval din 2021.
 
Pe segmentul office, Capitala României se află pe primul loc, cu un stoc total de 3,3 milioane mp, în contextul unei populaţii totale de 2,1 milioane şi o rată a şomajului de 5,1%. Cu 31 de universităţi, atât publice, cât şi private, Bucureşti furnizează peste 170.000 de absolvenţi în fiecare an, contribuind la atractivitatea oraşului ca destinaţie pentru companiile care doresc să-şi extindă afacerile în România, consideră specialiştii CBRE România.
 
În ierarhia naţională, se mai află Cluj-Napoca (350.000 mp), Timişoara (294.000 mp), Iaşi (205.000 mp) şi Braşov (155.000 mp).
 
"Cluj-Napoca are peste 740.000 de locuitori şi o rată a şomajului de 2,1%. 72.000 de absolvenţi îşi finalizează studiile în fiecare an în cele nouă universităţi publice şi private ale acestui oraş. Populaţia Timişoarei a depăşit 700.000 de persoane, în timp ce rata şomajului este de 1,8%. Cu şapte universităţi publice şi private, Timişoara are peste 44.000 de absolvenţi anual", se notează în raportul de specialitate.
 
Piaţa cu cea mai rapidă creştere este reprezentată de Bucureşti, stocul modern fiind cu 10% mai mare, în trimestrul II comparativ cu perioada similară din anul anterior.
 
Ca previziuni, consultanţii în imobiliare susţin că, odată ce 335.300 mp vor fi adăugaţi stocului actual până în 2023, stocul de spaţii de birouri va ajunge la 4,7 milioane mp, la începutul anului viitor, în creştere cu 9%, de la an la an. Astfel, Bucureştiul va mai avea 135.300 mp de spaţii de birouri, nivel care îl plasează pe primul loc în ceea ce priveşte noile dezvoltări, urmat de Iaşi cu 80.000 mp, Cluj-Napoca (55.000 mp), Timişoara (40.000 mp) şi Braşov (25.000 mp).
 
În ceea ce priveşte rata de neocupare, Cluj-Napoca şi Iaşi au înregistrat cel mai ridicat nivel de închiriere, cu doar 8% rata de neocupare fiecare din stocul total în T2.
 
Pe locul doi în top se află Braşov, cu o rată de neocupare de 13,7%, urmat de Bucureşti (13,9%) şi Timişoara (15%).
 
Raportul "Romania Office Destinations 2022", lansat de CBRE, include şi rezultatele unui sondaj online ("Traditional vs Hybrid: Where to work from"), conform căruia peste 50% dintre angajaţi au spus că ar prefera să lucreze de la birou pentru a restabili legătura cu colegii lor şi pentru a câştiga timpul consumat pentru deplasarea între casă şi birou.
 
În acelaşi timp, 36% dintre respondenţi doresc să fie la curent cu informaţiile care îi ajută în carieră sau în îndeplinirea sarcinilor, iar 33% consideră discuţiile cu colegii un argument puternic pentru a se întoarce la birou. Pentru 13% dintre angajaţi lipsa spaţiului acasă a fost un alt argument în favoarea lucrului de la birou, iar 5% s-au gândit la reducerea cheltuielilor cu utilităţile atunci când au votat pentru a reveni la birou.
 
CBRE Group, cu sediul central în Dallas, este cea mai mare companie de servicii comerciale şi investiţii în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2020. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7765 / 18244
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
ZRVP: 30 de ani de tradiție în avocatură, un nou look pentru viitor | Cosmin Vasile (managing partner): Noua imagine reflectă identitatea și tradiția brandului nostru, reinterpretate într-o manieră modernă și îndrăzneață
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Cum a fost anul 2024 pentru Duțescu & Partners: poziționare în topul internațional al firmelor de avocați evidențiate în practica de Capital Markets, lansarea practicii de drept islamic și multe victorii obținute pentru clienți | De vorbă cu Dr. Cristian Duțescu (partener fondator) și Casiana Dușa (partener) despre parcurs, proiecte și realizări
Precedent important obținut de RTPR pentru Premier Energy Furnizare în materia teoriei impreviziunii. Despăgubiri de aproximativ 4 milioane EUR și dobânzi legale penalizatoare, ca urmare a neexecutării unui contract de furnizare de energie încheiat pe piața PCCB-BC. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Ana Popa (Senior Associate), în echipa coordonată de Valentin Berea (Partener)
Bulboacă și Asociații facilitează atragerea de finanțare, la final de an, pentru o companie românească de succes din industria panificației
Pentru echipa de insolvență de la Țuca Zbârcea & Asociații, anul 2024 s-a caracterizat printr-o intensificare a volumului de muncă, cu mandate noi care s-au adăugat unui portofoliu existent bogat. Cele mai multe proiecte au avut complexitate și miză ridicată, necesitând extinderea echipelor implicate și un volum mai intens de activitate | De vorbă cu Cătălina Mihăilescu (Partener) despre activitatea departamentului și planurile de viitor
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Cristina Roșu, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Toncescu și Asociații - KPMG Legal: “Angajarea mea la KPMG Legal după terminarea facultății a fost punctul de plecare al unei călătorii profesionale frumoase și pline de satisfacții, care m-a adus unde sunt astăzi. Am crescut încet, dar constant, în această firmă, dezvoltându-mă ca profesionist, dar mai ales ca om”
Echipa Wolf Theiss dedicată proiectelor din materia insolvenței este în proces de creștere și consolidare, având în vedere interesul ridicat acordat acestui domeniu și creșterea numărului și complexității proiectelor. ”În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale”, spun avocații
Băiculescu & Asociații continuă extinderea. Alți doi avocați se alătură firmei, întărind departamentele de Drept Penal și Litigii | Vasile Băiculescu (Managing Partner): ”Fundația unei societăți de avocatură este formată din echipe solide, orientate spre soluții și dedicare pentru client. Continuăm să creștem pentru a oferi un serviciu de calitate”
Insolvență ̸ Restructurare | În spatele scenei, alături de echipa NNDKP, într-o discuție cu trei dintre coordonatorii acestui segment de practică ce a generat venituri de cca. 11 % din total, anul trecut. Debt-recovery rămâne în continuare o parte importantă din activitatea echipei. Focusul tinde să migreze spre procedurile de pre-insolvență, iar componenta de turnaround și restructurare crește în mod constant. Numărul procedurilor de insolvență va crește cu 10-12% în următorii doi ani, estimează avocații
Bondoc și Asociații obține o clarificare importantă la ÎCCJ cu privire la stabilirea competenței pentru soluționarea litigiilor în legătură cu încheierea contractelor finanțate din fonduri alocate prin PNRR, de către beneficiari privați care nu au obligația aplicării procedurilor de achiziție publică
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...