ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UE permite unor state est-europene să interzică importurile de cereale din Ucraina

02 Mai 2023   |   Agerpres

La începutul acestei luni, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis importurile de cereale din Ucraina, pe motiv că un aflux de cereale ieftine din Ucraina ameninţă veniturile fermierilor lor. România s-a abţinut să interzică importurile de cereale din Ucraina dar a precizat că va adopta restricţiile care vor fi convenite în cadrul unui acord mai amplu la nivel UE.

 
 
Polonia şi alte patru state membre UE au convenit o serie de restricţii privind cerealele din Ucraina, în cadrul unui acord convenit cu Executivul comunitar, înlocuind interdicţiile lor unilaterale impuse la importurile de cereale din Ucraina, transmite Bloomberg.
 
Măsurile se vor aplica la grâu, porumb, rapiţă, seminţe şi ulei de floarea soarelui şi vor fi în vigoare până la data de 5 iunie, cu posibilitatea de a fi extinse până la finele anului, le-a spus vineri jurnaliştilor comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski. Acesta a adăugat că tranzitul de produse alimentare din Ucraina spre alte state membre va continua.
 
La începutul acestei luni, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis importurile de cereale din Ucraina, pe motiv că un aflux de cereale ieftine din Ucraina ameninţă veniturile fermierilor lor. România s-a abţinut să interzică importurile de cereale din Ucraina dar a precizat că va adopta restricţiile care vor fi convenite în cadrul unui acord mai amplu la nivel UE.
 
Interdicţiile cu caracter unilateral adoptate de Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au fost criticate de Bruxelles, care a apreciat că acestea ar putea încălca politica comercială a blocului comunitar. În timp ce în Europa de Est tranzitul cerealelor din Ucraina a pus noi presiuni asupra sectorului de logistică, la nivel global preţurile la cereale au scăzut ca urmare a unor recolte mari într-o serie de producători importanţi precum Rusia şi Australia.
 
Fermierii sunt o categorie importantă de alegători pentru partidele politice din Polonia înaintea alegerilor parlamentare din luna octombrie. Decizia autorităţilor de la Varşovia de a interzice importurile de cereale din Ucraina a fost o surpriză, în contextul în care Polonia a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai Ucrainei de la debutul invaziei ruseşti, în luna februarie 2022. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3844 / 17468
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Corporate ̸ M&A
Mergermarket - League Tables of Legal Advisors (S1 2024) | Piața de M&A a continuat să se redreseze în primul semestru și a înregistrat creșteri de 17% la nivel global și de 33% pe piețele emergente. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat Helinick, lider pe piața de sisteme de siguranță și de securitate pentru clădiri, în vânzarea către Convergint, unul dintre cei mai mari jucători globali în domeniu
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy în achiziția companiei de proiect care dezvoltă un parc fotovoltaic de 160 MW în județul Giurgiu. Nadia Badea (Partener) a coordonat echipa formată din avocați cu experiență aprofundată din practica de Energy ̸ M&A
Bondoc & Asociatii oferă consultanță unui investitor irlandez în legătură cu achiziția unui proiect eolian de 40 MW in Romania
Baciu Partners, Mușat & Asociaţii și Răzvan Dincă & Asociaţii, pe lista scurtă pentru distincția de ‘Firma anului în domeniul mărcilor în România’ la gala Global IP Awards 2024, desfășurată la Londra. Ce spun ghidurile juridice despre activitatea firmelor
Țuca Zbârcea & Asociații asistă fondatorii lanțului de retail „La Cocoș” în tranzacția cu BERD, Morphosis Capital Fund II și CEECAT Capital. Dragoș Apostol (Partener) a coordonat echipa
RTPR a asistat cu succes Bookster în conflictul juridic cu editurile | Partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu, în echipa care a solicitat intervenția Consiliului Concurenței și a susținut firma în fața autorității. Prof. Lucian Mihai a condus echipa implicată în demersurile în instanță
Cariere în Drept | De vorbă cu Mihaela Scorpan, româncă de peste Prut care a studiat Dreptul la Iași, fiind printre cei mai buni studenți ai generației sale, cu media finală 9.67: ”Am observat că există un procent ridicat de abandon în rândul studenților din cauza lipsei motivației sau a incapacității de a asimila cu succes volumul mare de informații. Un student nemotivat care depune efortul minim, cel de a promova examenul, nu își va găsi niciodată pârghiile potrivite care să-l propulseze spre succesul profesional”
Bondoc și Asociații SCA a asistat cu succes unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale din România într-un litigiu de valoare mare declanșat ca urmare a unui control CNAS
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
Activitate dinamică pentru echipa de Energie & Resurse Naturale de la NNDKP, a cărei performanță este evidențiată de ghidurile juridice internaționale | Avocații au primit mandate de la clienți activi pe toate segmentele din acest domeniu, dar spun că se menține un interes crescut pentru proiecte ‘verzi’, în special de energie solară și eoliană. Oportunități semnificative de investiții vor apărea în sectorul offshore
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...