ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cîţu: Investiţiile străine directe au scăzut în toate ţările lumii; am suplinit noi prin creşterea investiţiilor publice

16 Noiembrie 2020   |   Agerpres

De asemenea, el a menţionat că ar trebui să ţinem cont de faptul că în locul investiţiilor străine directe au fost atrase fonduri europene la un ritm istoric faţă de anul trecut.

 
 
Investiţiile străine directe au scăzut în toate ţările lumii, dar România a suplinit prin creşterea investiţiilor publice, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă.
 
"Suntem într-o perioadă de criză economică globală. Investiţiile străine directe au scăzut în toate ţările lumii, deci dinamica, dar dacă vă uitaţi şi la structură veţi vedea un lucru foarte interesant. Investiţiile străine de anul acesta sunt cu adevărat investiţii străine directe. Ceea ce lipseşte este profitul reinvestit, ceea ce face diferenţa faţă de anul trecut. Deci lucrurile nu stau chiar aşa de rău, dar pentru că am ştiut că va fi această dinamică am suplinit noi prin creşterea investiţiilor publice la un nivel record. Mai mult decât atât s-a investit cât în tot anul 2018 sau 2017, 35,4 miliarde de lei după 10 luni de zile. Era normal. Sunt unii indicatori care sunt afectaţi de criza economică globală, iar fluxul acesta de capital din ţările dezvoltate către ţările în curs de dezvoltare este unul dintre aceşti indicatori afectat negativ. Repet, acest lucru s-a întâmplat în toate ţările din lume şi dacă citeaţi şi explicaţia Băncii Naţionale veţi vedea că spun şi ei acolo. Explicaţia este criza economică globală, dar acest lucru a fost suplinit de absorbţia mai mare cred că în 8 luni de zile faţă de întregul anul 2019 de fonduri europene. Deci am avut grijă să suplinim ceea ce nu s-a mai primit din străinătate", a explicat Florin Cîţu, întrebat despre scăderea investiţiilor străine directe.
 
De asemenea, el a menţionat că ar trebui să ţinem cont de faptul că în locul investiţiilor străine directe au fost atrase fonduri europene la un ritm istoric faţă de anul trecut.
 
Ministrul Finanţelor a afirmat că nu se aşteaptă la o scădere a investiţiilor străine directe în continuare, iar prin trecerea la statutul de piaţă emergentă şi faptul că ne-am păstrat ratingul de ţară am putea să vedem o creştere a investiţiilor străine directe pe final de an şi în perioada următoare.
 
Investiţiile străine directe au scăzut în primele nouă luni din 2020 cu 56,6% faţă de perioada similară a anului trecut, la 1,94 miliarde de euro, conform datelor publicate vineri de Banca Naţională a României.
 
"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,940 miliarde de euro (comparativ cu 4,471 miliarde de euro în perioada ianuarie - septembrie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 2,838 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 898 milioane euro", se menţionează într-un comunicat al BNR.
 
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut în primele nouă luni ale anului în curs cu 30,34%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 2.902 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
 
Cele 2.902 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 18,368 milioane de dolari, în creştere cu 5,9% faţă de ianuarie - septembrie 2019.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7380 / 8768
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Clifford Chance Badea is looking for junior ̸ mid-level associates
CNAIR a plătit anul trecut onorarii în cuantum de 282.565,5 lei caselor de avocatură care îi asigură reprezentarea în arbitrajele comerciale în care este implicată instituția. Firme din Italia, Grecia, Franța și Spania, adversare la ICC Paris și CCIR
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Elena Iacob, promovată anul acesta pe poziția de CEE Regional Senior Legal Counsel în cadrul Alliance Healthcare România: “Cred foarte mult în oameni și în cuvântul „împreună”. Fiecare poate face lucruri extraordinare individual, însă împreună suntem un ocean”
Filip & Company a asistat BayWa r.e. România în achiziția parcului fotovoltaic White Gate din județul Constanța. Echipa de proiect a fost coordonată de Ioana Roman (partener)
CMS asistă Alcedo cu privire la achiziția Naturevo. Echipa, condusă de Horea Popescu (Managing Partner) și Mircea Moraru (Counsel)
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Banking & Finance
Creștere constantă în practica de Litigii de la GNP, prin preluarea unor proiecte ale clienților existenți sau atragerea unor clienți noi, inclusiv ca urmare a expunerii dobândite prin aderarea la o alianță internațională | Octavian Adam, Partener coordonator al practicii: “Procentul ridicat al dosarelor complexe este consecința domeniilor în care societatea noastră de avocatură activează cu preponderență și de noutatea problematicilor supuse controlului instanțelor”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Insolvency | Litigation
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Maria Teodora Busuioc, a noua pe listă anul trecut: ”Este o onoare pentru mine să am ocazia să întâlnesc persoanele care se află în miezul vieții juridice din România, care scriu nu numai doctrină, ci și legislație”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Corporate ̸ M&A
NNDKP parte din echipa internațională de avocați care a asistat Mengtai Group în achiziția grupului Alu Menziken. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
ZRVP facilitează relocarea Tech-Con Industry, un jucător important pe piața de automatizări din România, în VLPark Bucharest West. Marina - Crenguța Florea (partener) și Lavinia Ludovic (senior associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...