ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cseke Attila afirmă că România încearcă să obţină un fond la dispoziţia primarilor în cadrul PNRR

29 Aprilie 2021   |   Agerpres

Potrivit ministrului Dezvoltării, în eventualitatea aprobării acestui fond pentru primării, în vederea absorbţiei rapide a fondurilor, va fi regândită metodologia de accesare a banilor europeni.

 
 
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat joi, la Focşani, că România face tot posibilul pentru ca în cadrul Planului Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR) să obţină un fond la dispoziţia primarilor pentru implementarea de proiecte, dar că nu există o garanţie în acest sens.
 
"În PNRR, (...) avem acest fond de rezilienţă pentru UAT-uri propus de România. Sigur, programul nu este finalizat şi eu vă vorbesc despre stadiul actual. Noi facem tot posibilul ca acest fond de rezilienţă pentru localităţi să existe. Dacă o să mă întrebaţi că pot să garantez dacă va exista sau nu, nu pot să vă garantez. Nu pot să garantez acest lucru pentru că suntem practic singurul stat membru din UE care propune un asemenea lucru. Şi evident că noi explicăm zilnic de ce este nevoie de acest lucru. Pentru că nevoia de infrastructură locală în România este o nevoie poate mai mare, mai stringentă, mai urgentă decât în alte state membre. Şi nu vorbesc de state occidentale unde aceste probleme, în mare parte, s-au rezolvat de mult timp. Şi atunci noi o să depunem toate eforturile pentru ca acest lucru să se întâmple. Oricât luăm pentru acest fond de rezilienţă, oricât, este mai mult decât nimic şi este ceva din care fiecare primărie va putea să facă ceva", le-a explicat ministrul primarilor vrânceni.
 
Potrivit ministrului Dezvoltării, în eventualitatea aprobării acestui fond pentru primării, în vederea absorbţiei rapide a fondurilor, va fi regândită metodologia de accesare a banilor europeni.
 
"Fondul este gândit cu două principii sănătoase, mai puţin obişnuite, dar care asigură, dacă se aprobă, o absorbţie rapidă şi eficientă a fondurilor respective. Nu va fi în prima fază un apel de proiecte. Şi vă spun de ce mergem pe această soluţie. (...) Noi PNRR avem până la sfâşitul lui 2026. Trebuie să încercăm ca absorbţia fondurilor să fie cât mai rapidă. Pentru că, dacă facem un apel de proiecte, din punctul nostru de vedere, atunci o să intrăm în aceleaşi probleme, cu 3-4 ani evaluare, încheiem contractul, până facem şi achiziţia s-a dus PNRR-ul şi nu mai putem să facem nimic la nivel local. Noi spunem ca pe categorii de localităţi să avem câte un fond predestinat, în prima fază cu acces universal, adică fiecare va şti aceasta este suma care stă la dispoziţia primăriei respective, va fi un şir de proiecte despre care se discută în continuare cu CE. (...) Un alt avantaj, pe lângă evitarea mecanismului evaluării, este acela că primarul, autoritatea locală, decide care este prioritatea. Este, dacă vreţi, un sistem foarte mult descentralizat, nu ca în sistemul de depuneri de proiecte", a spus ministrul.
 
Cseke Attila s-a aflat, joi, într-o vizită de lucru în judeţul Vrancea. Acesta s-a întâlnit, în cursul dimineţii, la Focşani, cu preşedintele Consiliul Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, prefectul judeţului, Gheorghiţă Berbece, cu primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, şi cu primarii din judeţ. După prânz a vizitat un amplasament predat către CNI în comuna Bilieşti, pe care urmează să se construiască o sală de sport, precum şi căminul cultural din localitate. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6135 / 8795
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A crește în primul semestru din 2024. Avans de 18% la nivel global și de 39% pe piețele emergente. CMS își menține pozițiile fruntașe în clasamente, Clifford Chance și Schoenherr se remarcă în Europa și două firme cu prezență la București rămân în top la nivel global
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în tranzacția de securitizare sintetică cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
Cariere în Drept | Povestea Andreei Ungureanu, absolventă a Facultății de Drept din Iași, care a ales magistratura, după un program de master în Științe Penale, dorindu-și să activeze ca procuror. ”Deși pentru început se poate dovedi dificil și frustrant, este esențial pentru un tânăr la început de drum să dobândească lecția răbdării și o modestie a pașilor mici, făcuți cu tenacitate, către un ideal ce urmează a fi șlefuit”, spune tânăra, azi auditor de justiție în cadrul INM
Schoenherr și Asociații SCA | Sebastian Guțiu, numit ca membru supleant al Curții Internaționale de Arbitraj ICC
România a depus o cerere de anulare a hotărârii Tribunalului ICSID prin care a fost obligată să plătească 42,2 mil. € plus dobânzi și cheltuieli unor companii dezvoltatoare de centrale fotovoltaice | Biroul din Paris al unei firme americane și avocații MPR Partners din București reprezintă România în acestă fază a arbitrajului, reclamanții merg cu King & Spalding (Houston și Paris)
CMS obține o hotărâre importantă pentru producătorii de energie electrică și gaze naturale din România. Horia Drăghici, Partener: Această soluție a instanței poate facilita procesul de negociere, în favoarea proprietarilor de proiecte energetice
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandra Pădurariu, Head of legal affairs and compliance | Samsung Electronics: “Viitorul este guvernat de adaptarea la schimbare și de pregătirea continuă în domeniul noilor tehnologii și al provocărilor generate de acestea. Sunt bucuroasă să pot contribui cu experiența mea ca și mentor la formarea și ghidarea unor tineri implicați în rezolvarea problemelor sociale prin utilizarea tehnologiei”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...