Despre tinerii avocați care au intrat în rândul partenerilor din firmele mari | Azi, Cristi Tudor - avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener într-o singură firmă: “Emblema Mușat & Asociații este stabilitatea, construită în cei peste 30 de ani de activitate cu realizări notabile. Mă consider privilegiat să pot afirma că jumătate din această perioadă am făcut parte din colectivul firmei”
28 Aprilie 2021 Ștefania Enache
Statutul de partener îl apropie de Cristi Tudor mai mult de clienți, în principal în ceea ce privește asumarea unor decizii strategice pe anumite aspecte sensibile. De asemenea, una dintre prioritățile sale a devenit coeziunea la nivel de echipă.
| |
Cristi Tudor a crescut și s-a format în mijlocul echipei Mușat & Asociații.Munca depusă, implicarea, învățarea continuă l-au ajutat să evolueze în carieră, iar astăzi este cel mai nou Partener al firmei de avocatură.„Mi-am început cariera la Mușat & Asociații și am continuat aici timp de peste 15 ani. Practic, aici m-am format. Pe tot acest parcurs, am combinat viziunea și bunele practici ale firmei cu propriile idei, având oportunitatea de a fi constant implicat în proiecte de anvergură cu o componentă de insolvență sau economică.În egală măsură, integritatea și asumarea deciziilor indiferent de rezultat, au fost repere importante în evoluția mea profesională”, a declarat avocatul pentru BizLawyer.
Portalul nostru continuă să îi prezinte pe tinerii avocați care au intrat în ultimul an în rândul partenerilor din firmele de avocatură cu echipe și proiecte mari. BizLawyer le-a prezentat recent pe Anca Zegrean (Biriș Goran), Andra Mihalache (Mușat & Asociații), Roxana Abrașu (NNDKP) și Eugen Sârbu (Oglindă & Partners), și va continua acest demers cu alți tineri avocați care au intrat în prima linie în ultimele luni.
Promovarea în noua funcție a venit la pachet cu un set mai complex de responsabilități. Statutul de partener îl apropie de Cristi Tudor mai mult de clienți, în principal în ceea ce privește asumarea unor decizii strategice pe anumite aspecte sensibile. De asemenea, una dintre prioritățile sale a devenit coeziunea la nivel de echipă.
Cristi Tudor are planuri importante legate de munca sa. El amintește faptul că dezvoltarea pe verticală, prin promovarea de noi parteneri, este, fără îndoială, un deziderat pentru orice societate de business. „Aceasta implică bineînțeles și creativitate, inovație și uneori, schimbări. Îmi propun să contribui la consolidarea și dezvoltarea departamentului nostru de insolvență și restructurare, cu stabilirea unor obiective adaptate la realitatea incertă din ultimul an și aplicate pe noile necesități ale clienților în acest context”, punctează avocatul.
Partenerul Mușat & Asociații este de părere că, în orice domeniu de activitate eficiența muncii face diferența. „Este adevărat că cei care sunt la început de drum conștientizează acest aspect uneori mai târziu, concentrându-se inițial pe diversitate și volum. Însă, odată cu trecerea anilor și acumularea de experiență, se rafinează calitatea serviciilor și orientarea către rezultat. Atât mediul în care te formezi, echipa, cât și coordonatorii contribuie major la această conștientizare. Inevitabil, principiile de etică și deontologie profesională promovate constant de către firmă și consolidate de pasiunea colegilor față de profesie nu pot conduce decât la formarea unui bun practician”, nuanțează specialistul în Drept.
Referindu-se la profesia pe care o practică, el subliniază faptul că „avocatura este frumoasă și pentru că prezintă un nivel ridicat de empatie. Mai întâi simți, apoi cunoști și finalmente, consolidezi. Cred că știința de carte, pasiunea și perseverența sunt cheile importante pentru o carieră de succes”.
Faptul că a avut șansa de a se dezvolta profesional într-o firmă de avocatură din „liga grea” a avocaturii de business a reprezentat un mare avantaj pentru Cristi Tudor. „Emblema Mușat & Asociații este stabilitatea, construită în cei peste 30 de ani de activitate în avocatura de business, cu rezultate și realizări notabile. Mă consider privilegiat să pot afirma că jumătate din această perioadă am făcut parte din colectivul firmei, lucrând într-un mediu profesionist, în continuă expansiune și am beneficiat de sfaturile și experiența unor oameni de calitate”, nuanțează avocatul.
Cristi Tudor mai spune că, în ultimii ani, a avut ocazia de a se implica în proiecte ample de restructurare / reorganizare judiciară sau proceduri de faliment, finalizate cu îndeplinirea obiectivelor propuse. „Societățile vizate activau în domeniul construcțiilor sau în piața de producere a energiei electrice, dar și în industria hotelieră. Problematica ridicată din aceste mandate a necesitat aportul mai multor departamente din cadrul firmei (mediu, dreptul muncii etc.), raportat la caracterul specializat al profilului și activității clienților asistați. În ultimul timp a avut ocazia de a se implica direct”, detaliază expertul Mușat & Asociații.
„La început de carieră în mod natural există tendința de a acorda mai mult timp profesiei. Cu timpul, echilibrul între timpul alocat profesiei și cel pentru viața personală reprezintă un factor important care menține motivația de a evolua continuu, ca profesionist și ca om. Atât timp cât ești mulțumit de deciziile pe care le-ai luat, de sacrificiile pe care le-ai făcut pentru a ajunge unde ți-ai dorit, înseamnă că ai reușit. Peste cinci ani mă văd în locul în care voi simți că îmi alimentez constant bucuria și motivația cu care am profesat timp de peste 15 ani.”
Cristi Tudor, Partener Mușat & Asociații
Experiența dobândită în cadrul Mușat & Asociații l-a învățat că un coordonator trebuie să cunoască toate aspectele importante dintr-un proiect pentru a fi în măsură să stabilească o strategie solid argumentată și adaptată nevoilor curente ale clientului.
„Un proiect reușit este rezultatul unei bune interacțiuni dintre o echipă de lucru pluridisciplinară și managerul de proiect care identifică aspectele de importanță majoră și aduce un plus de eficiență. Personal, îmi place să mă implic activ în activități inovatoare, care mă provoacă profesional. De exemplu, la începutul acestui an, m-am ocupat de vânzarea unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră la Bursa de Mărfuri București. Dimensiunea proiectelor nu reprezintă obligatoriu un criteriu de selecție. Dacă opinia mea poate aduce valoare în activitatea colegilor, îmi organizez agenda astfel încât sa răspund cu promptitudine solicitării. Bineînțeles, prioritizarea sarcinilor este esențială pentru un bun management, în contextul menținerii unui standard ridicat de eficiență”, a conchis Cristi Tudor.
Portalul nostru continuă să îi prezinte pe tinerii avocați care au intrat în ultimul an în rândul partenerilor din firmele de avocatură cu echipe și proiecte mari. BizLawyer le-a prezentat recent pe Anca Zegrean (Biriș Goran), Andra Mihalache (Mușat & Asociații), Roxana Abrașu (NNDKP) și Eugen Sârbu (Oglindă & Partners), și va continua acest demers cu alți tineri avocați care au intrat în prima linie în ultimele luni.
Promovarea în noua funcție a venit la pachet cu un set mai complex de responsabilități. Statutul de partener îl apropie de Cristi Tudor mai mult de clienți, în principal în ceea ce privește asumarea unor decizii strategice pe anumite aspecte sensibile. De asemenea, una dintre prioritățile sale a devenit coeziunea la nivel de echipă.
Eficiența muncii face diferența
Cristi Tudor are planuri importante legate de munca sa. El amintește faptul că dezvoltarea pe verticală, prin promovarea de noi parteneri, este, fără îndoială, un deziderat pentru orice societate de business. „Aceasta implică bineînțeles și creativitate, inovație și uneori, schimbări. Îmi propun să contribui la consolidarea și dezvoltarea departamentului nostru de insolvență și restructurare, cu stabilirea unor obiective adaptate la realitatea incertă din ultimul an și aplicate pe noile necesități ale clienților în acest context”, punctează avocatul.
Partenerul Mușat & Asociații este de părere că, în orice domeniu de activitate eficiența muncii face diferența. „Este adevărat că cei care sunt la început de drum conștientizează acest aspect uneori mai târziu, concentrându-se inițial pe diversitate și volum. Însă, odată cu trecerea anilor și acumularea de experiență, se rafinează calitatea serviciilor și orientarea către rezultat. Atât mediul în care te formezi, echipa, cât și coordonatorii contribuie major la această conștientizare. Inevitabil, principiile de etică și deontologie profesională promovate constant de către firmă și consolidate de pasiunea colegilor față de profesie nu pot conduce decât la formarea unui bun practician”, nuanțează specialistul în Drept.
Referindu-se la profesia pe care o practică, el subliniază faptul că „avocatura este frumoasă și pentru că prezintă un nivel ridicat de empatie. Mai întâi simți, apoi cunoști și finalmente, consolidezi. Cred că știința de carte, pasiunea și perseverența sunt cheile importante pentru o carieră de succes”.
Faptul că a avut șansa de a se dezvolta profesional într-o firmă de avocatură din „liga grea” a avocaturii de business a reprezentat un mare avantaj pentru Cristi Tudor. „Emblema Mușat & Asociații este stabilitatea, construită în cei peste 30 de ani de activitate în avocatura de business, cu rezultate și realizări notabile. Mă consider privilegiat să pot afirma că jumătate din această perioadă am făcut parte din colectivul firmei, lucrând într-un mediu profesionist, în continuă expansiune și am beneficiat de sfaturile și experiența unor oameni de calitate”, nuanțează avocatul.
Cristi Tudor mai spune că, în ultimii ani, a avut ocazia de a se implica în proiecte ample de restructurare / reorganizare judiciară sau proceduri de faliment, finalizate cu îndeplinirea obiectivelor propuse. „Societățile vizate activau în domeniul construcțiilor sau în piața de producere a energiei electrice, dar și în industria hotelieră. Problematica ridicată din aceste mandate a necesitat aportul mai multor departamente din cadrul firmei (mediu, dreptul muncii etc.), raportat la caracterul specializat al profilului și activității clienților asistați. În ultimul timp a avut ocazia de a se implica direct”, detaliază expertul Mușat & Asociații.
„La început de carieră în mod natural există tendința de a acorda mai mult timp profesiei. Cu timpul, echilibrul între timpul alocat profesiei și cel pentru viața personală reprezintă un factor important care menține motivația de a evolua continuu, ca profesionist și ca om. Atât timp cât ești mulțumit de deciziile pe care le-ai luat, de sacrificiile pe care le-ai făcut pentru a ajunge unde ți-ai dorit, înseamnă că ai reușit. Peste cinci ani mă văd în locul în care voi simți că îmi alimentez constant bucuria și motivația cu care am profesat timp de peste 15 ani.”Cristi Tudor, Partener Mușat & Asociații
Experiența dobândită în cadrul Mușat & Asociații l-a învățat că un coordonator trebuie să cunoască toate aspectele importante dintr-un proiect pentru a fi în măsură să stabilească o strategie solid argumentată și adaptată nevoilor curente ale clientului.
„Un proiect reușit este rezultatul unei bune interacțiuni dintre o echipă de lucru pluridisciplinară și managerul de proiect care identifică aspectele de importanță majoră și aduce un plus de eficiență. Personal, îmi place să mă implic activ în activități inovatoare, care mă provoacă profesional. De exemplu, la începutul acestui an, m-am ocupat de vânzarea unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră la Bursa de Mărfuri București. Dimensiunea proiectelor nu reprezintă obligatoriu un criteriu de selecție. Dacă opinia mea poate aduce valoare în activitatea colegilor, îmi organizez agenda astfel încât sa răspund cu promptitudine solicitării. Bineînțeles, prioritizarea sarcinilor este esențială pentru un bun management, în contextul menținerii unui standard ridicat de eficiență”, a conchis Cristi Tudor.
Citește și
→ Despre tinerii avocați care au intrat în rândul partenerilor din firmele mari | Azi, Andra Mihalache (Mușat & Asociații): A fi un avocat bun nu te califică automat pentru a fi partener în cadrul unei firme de avocați. În plus față de nivelul profesional, este nevoie de viziune, strategii de succes, capacitatea de a anticipa domeniile în dezvoltare cu impact juridic, expertiza în industrie
→ Despre tinerii avocați care au intrat în rândul partenerilor din firmele mari | Azi, Anca Zegrean (Biriș Goran): Nu cred că am sărit vreo etapă a evoluției profesionale, doar că pe unele le-am parcurs ceva mai repede. Nu poți avea succes de unul singur; trebuie să contribui, să conlucrezi, să dai înapoi celor din jur atenție, sprijin, ghidare

| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1477 / 2225 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS
.jpg)