ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Buget de 150 mil. E pentru digitalizarea microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii

17 August 2020   |   AGERPRES

Datele centralizate de MFE arată că, până în prezent, au fost depuse 115 cereri de finanţare în valoare de aproximativ 473 milioane euro, bugetul apelului fiind depăşit cu peste 120 de milioane euro.

 
 
Programul Naţional de digitalizare a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, finanţat în cadrul Programului Operaţional Competitivitate, va beneficia de fonduri în valoare de 150 de milioane de euro, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Fondurilor Europene (MFE), într-un comunicat de presă transmis sâmbătă AGERPRES.

"Implementarea Programului de digitalizare dedicat IMM-urilor a fost adoptată în contextul în care studiile Băncii Europene de Investiţii, companiile extrem de digitalizate au făcut faţă mult mai uşor crizei cauzate de pandemia COVID-19. Şi din acest motiv, este esenţială accelerarea digitalizării economiei. Bugetul alocat este de 150 milioane euro, din care 127,5 milioane euro fonduri europene. Activităţile finanţate vor viza dezvoltarea de produse inovative în domeniul TIC, precum şi digitalizarea IMM-urilor din alte industrii", se menţionează în comunicat.


Potrivit sursei citate, în cadrul şedinţei de Guvern de vineri, 14 august, a fost prezentat stadiul evaluării proiectelor depuse în cadrul apelului "Consolidarea capacităţii de gestionare acrizei sanitare COVID-19", finanţat prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi s-a anunţat majorarea limitei de supracontractare la 700 de milioane de euro. "În momentul lansării apelului, bugetul alocat a fost de 350 milioane euro, iar limita de supracontractare a fost stabilită la 400 milioane euro. Decizia de creştere a fondurilor ce pot fi contractate în cadrul apelului este justificată de valoarea proiectelor depuse pentru a fi finanţate", notează ministerul de resort.

Datele centralizate de MFE arată că, până în prezent, au fost depuse 115 cereri de finanţare în valoare de aproximativ 473 milioane euro, bugetul apelului fiind depăşit cu peste 120 de milioane euro, astfel: 93 de proiecte de tip A, în valoare de 419,8 milioane euro, prin care sunt dotate cu echipamente medicale/ echipamente de protecţie 105 de unităţi sanitare publice, respectiv 22 proiecte de tip C, în valoare de 33,2 milioane euro, prin care sunt dotate cu echipamente de protecţie direcţiile generale de asistenţă socială.

De asemenea, au fost aprobate peste 20 de cereri de finanţare în cuantum de aproximativ 85 milioane euro, celelalte aflându-se în diferite etape ale procesului de evaluare/ contractare.

Totodată, în cadrul apelului menţionat se află în pregătire alte 141 de cereri de finanţare care urmează a fi transmise spre evaluare în perioada imediat următoare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14406 / 17127
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Banking & Finance
Creștere constantă în practica de Litigii de la GNP, prin preluarea unor proiecte ale clienților existenți sau atragerea unor clienți noi, inclusiv ca urmare a expunerii dobândite prin aderarea la o alianță internațională | Octavian Adam, Partener coordonator al practicii: “Procentul ridicat al dosarelor complexe este consecința domeniilor în care societatea noastră de avocatură activează cu preponderență și de noutatea problematicilor supuse controlului instanțelor”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Insolvency | Litigation
CMS asistă Alcedo cu privire la achiziția Naturevo. Echipa, condusă de Horea Popescu (Managing Partner) și Mircea Moraru (Counsel)
CMS asistă Alior Bank la vânzarea unui portofoliu de credite performante de retail de aproximativ 97 milioane RON. Echipa de avocați a fost coordonată de Rodica Manea (Partener)
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Maria Teodora Busuioc, a noua pe listă anul trecut: ”Este o onoare pentru mine să am ocazia să întâlnesc persoanele care se află în miezul vieții juridice din România, care scriu nu numai doctrină, ci și legislație”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Corporate ̸ M&A
NNDKP parte din echipa internațională de avocați care a asistat Mengtai Group în achiziția grupului Alu Menziken. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
ZRVP facilitează relocarea Tech-Con Industry, un jucător important pe piața de automatizări din România, în VLPark Bucharest West. Marina - Crenguța Florea (partener) și Lavinia Ludovic (senior associate), în prim plan
CMS și ACCESS alături de Agir Global în achiziția subsidiarei din România a Sidma Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Elena Andrei și Horea Popescu (M&A)
Clifford Chance Badea asistă BERD și OTP Bank în finanțarea de 93 mil. EUR a unui parc eolian de 102 MW din România. Echipa, coordonată de Daniel Badea (Clifford Chance Bucharest Managing Partner) și Jared Grubb (Partener Finance)
Dispute Resolution | Volumul mandatelor care ridică probleme de drept complicate, acordate firmei Mitel & Asociații, a crescut și anul acesta. Magda Dima, partenerul coordonator al practicii: ”În prezent, gestionăm un număr impresionant de litigii complexe, care au un grad ridicat de sofisticare dat și de nevoia de înțelegere a componentelor tehnice specifice industriei din care provin clienții noștri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...