ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană plăteşte a doua cerere de plată a României din PNRR, de 2,76 miliarde euro

29 Septembrie 2023   |   Agerpres

Planul general de redresare şi rezilienţă al României va fi finanţat cu peste 29 miliarde de euro, în granturi şi împrumuturi.

 
 
Comisia Europeană plăteşte vineri a doua cerere de plată a României, de 2,76 miliarde euro, din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

"Plata de vineri, în valoare de 2,76 miliarde de euro, în granturi şi împrumuturi, a fost posibilă în urma îndeplinirii de către România a celor 49 de jaloane şi obiective legate de a doua tranşă. Ele acoperă reforme cheie în domenii cum ar fi tranziţia verde şi digitală - adoptarea legii privind decarbonizarea şi intrarea în vigoare a legii privind serviciile de cloud utilizate în sectorul public", precizează CE.

România a prezentat şi reformele pentru îmbunătăţirea aplicării politicilor publice, a promovării turismului şi culturii, dezvoltării resurselor umane în sectorul sănătăţii, îmbunătăţirea colectării taxelor şi sustenabilitatea pensiilor, modernizarea infrastructurii sistemului de educaţie, precum şi întărirea independenţei sistemului judiciar şi a luptei contra corupţiei.


Plăţile din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), instrumentul-cheie aflat în centrul NextGenerationEU, se bazează pe performanţă şi depind de implementarea de către România a investiţiilor şi reformelor stabilite în Planul său de Redresare şi Rezilienţă.

În 16 decembrie 2022, România a prezentat CE a doua cererea de plată, de 2,8 miliarde de euro, pe baza îndeplinirii celor 51 de jaloane şi obiective. În 27 iunie 2023, Comisia Europeană a aprobat o evaluare preliminară parţial pozitivă a celei de-a doua cereri de plată a României, şi a găsit că două jaloane legate de investiţiile în energie nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător.

Comisia Europeană recunoaşte primele măsuri luate deja de România pentru îndeplinirea acestor jaloane obligatorii, deşi încă mai rămân multe de făcut. Măsurile vor fi luate conform procedurii "suspendarea plăţii", care dă statelor membre timp suplimentar pentru îndeplinirea jaloanelor obligatorii.

Opinia favorabilă a Comitetului economic şi financiar privind cererea de plată a deschis calea pentru ca CE să adopte o decizie finală privind plata fondurilor.

Planul general de redresare şi rezilienţă al României va fi finanţat cu peste 29 miliarde de euro, în granturi şi împrumuturi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2391 / 17265
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum lucrează echipele din practica de Dispute Resolution de la Băiculescu și Asociații, ce mandate gestionează și care sunt proiectele reprezentative în care asistă clienții | Vasile Băiculescu, Managing Partner: ”Anul trecut a fost unul crucial, societatea noastră prosperând în acest domeniu mai mult decât oricând, atât prin îmbogățirea substanțială a portofoliului de clienți, cât și prin rezultatele obținute în dosare. În 2024, asistăm la o clară continuare a evoluției”
SCA Bondoc si Asociații anunță cu mare tristețe trecerea în neființă a colegului și prietenului avocat Horațiu Dumitru
CMS îl promovează pe Andrei Cristescu în poziția de Counsel în cadrul biroului din România. Horea Popescu (Managing Partner): Andrei reflectă perfect valorile CMS, mai ales prin munca sa în echipă și implicarea în mentoratul colegilor juniori
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat Goodpack SRL, societate parte din portofoliul CEECAT Capital, în procesul de achiziție a Paccor Romania SRL
Wolf Theiss a asistat fondurile Cerberus Capital Management și Revetas Capital în legătură cu vânzarea complexului de birouri The Landmark din București. Partenerul Ileana Glodeanu a coordonat echipa multidisciplinară de avocați
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Ștefania Andruhovici, Directorul Departamentul Juridic - Electrica SA: „Misiunea de a promova principii sănătoase se extinde dincolo de cadrul biroului, datoria noastră fiind aceea de a fi, prin tot ceea ce facem, un exemplu pentru cei din jur”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A crește în primul semestru din 2024. Avans de 18% la nivel global și de 39% pe piețele emergente. CMS își menține pozițiile fruntașe în clasamente, Clifford Chance și Schoenherr se remarcă în Europa și două firme cu prezență la București rămân în top la nivel global
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...