ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Germania consideră că solicitarea Rusiei de a i se plăti gazele în ruble echivalează cu rezilierea contractului

24 Martie 2022   |   Agerpres

''Urmează să discutăm cu partenerii noştri europeni asupra modului în care vom răspunde acestei cereri'', a adăugat oficialul german. Chestiunea ar putea fi discutată de liderii europeni la summitul lor de joi şi vineri.

 
 
Germania consideră o ''ruptură a contractului'' solicitarea Rusiei ca statele Uniunii Europene să nu-i mai plătească gazele naturale în euro sau dolari, ci în ruble, a declarat miercuri la o conferinţă de presă ministrul german al economiei, Robert Habeck, potrivit AFP.
 
''Urmează să discutăm cu partenerii noştri europeni asupra modului în care vom răspunde acestei cereri'', a adăugat oficialul german. Chestiunea ar putea fi discutată de liderii europeni la summitul lor de joi şi vineri.
 
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat mai devreme că Rusia nu va mai accepta plăţi în dolari sau euro pentru livrările sale de gaze naturale către ''ţările ostile'' şi a dat termen autorităţilor ruse o săptămână să pună la punct un nou sistem de plăţi în ruble.
 
Decizia este o replică a Moscovei la sancţiunile occidentale ce i-au fost impuse după invadarea Ucrainei, în special îngheţarea activelor Rusiei în străinătate, măsură prin care statele occidentale au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un ''furt''.
 
Preşedintele rus a asigurat însă statele europene că Rusia le va furniza în continuare gaze în volumele şi la preţurile convenite, conform contractelor încheiate.
 
Guvernul rus a adoptat pe 8 martie o listă cu ţări ''neprietenoase'', în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia acesteia împotriva Ucrainei. Pe listă se regăsesc SUA, Canada, ţările UE, Marea Britanie şi alte ţări europene nemembre ale UE şi din Asia de Sud şi Sud-Est care s-au raliat sancţiunilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9018 / 17793
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studiu Refinitiv | CMS și DLA Piper rămân printre cele mai active firme de avocați care au acordat consultanță în tranzacțiile de M&A din primele nouă luni ale anului 2024. Filip & Company strălucește în Europa Estică, iar Clifford Chance se remarcă pe ‘Bătrânul continent’. Activitatea de fuziuni și achiziții continuă să crească la nivel global și scade pe piețele emergente
ZRVP câștigă în primă instanță un dosar cu miza de peste 27,5 mil. RON pentru Premier Energy, pe piața gazelor naturale. Andrei Dumitrescu (partener) și Eugen Tudose (managing associate), în prim plan
Filip & Company a asistat AGISTA în vânzarea întregii sale participații deținute în cadrul Dendrio Solutions și creșterea participației în Fort. Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (partener, M&A)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat fondul de investiții SARMIS Capital în preluarea pachetului majoritar al producătorului de hârtie MG-Tec Industry
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alice Radu, General legal counsel Romania – Bulgaria | Robert Bosch: ”Rolul de avocat in-house se redefinește constant. Trebuie să ai deschiderea să înveți domenii noi, să poți și să vrei să îți asumi riscuri, să inovezi constant ceea ce livrezi către clienții interni”
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate (Banking & Finance Team)
Dr. Cosmin Vasile devinde membru al “Europe Task Force” creat de Institute for Transnational Arbitration
Mușat & Asociații și Hogan Lovells au asistat Romgaz în prima emisiune de obligațiuni din sectorul gazelor naturale, un proiect istoric pe piața de capital, care a generat un interes uriaș din partea investitorilor internaționali. Mandatul a implicat o echipă multidisciplinară, condusă de Gheorghe Mușat (Senior Partner), Paul Buta (Managing Partner) și Răzvan Stoicescu (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în prima emisiune de obligațiuni verzi Samurai pe piața de capital din Japonia. Doi parteneri în echipa de proiect
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat BLIK România în obținerea autorizației de funcționare pe piața locală. Colaborare strânsă între echipele de avocați și consultanți din România și Polonia
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj ICC Paris | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate cu cel mult 6 firme, într-un interval de 4 ani. Pentru de a primi cât mai multe propuneri, complete și corecte, termenul de transmitere a ofertelor a fost prelungit
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...