ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

INS: România a continuat să înregistreze un spor natural negativ al populaţiei, în iulie

10 Septembrie 2021   |   Agerpres

Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2021 (-4.576 de persoane), cât şi în luna iulie 2020 (-5.704 de persoane).

 
 
Sporul natural al populaţiei României a continuat să fie negativ la nivelul lunii iulie 2021, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cu un minus de 4.575 de persoane, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
 
Potrivit statisticii oficiale, în perioada de referinţă, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 250, iar numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 1.378 de persoane. În funcţie de cauzele principale de deces, în luna iulie 2021 faţă de luna iulie 2020, s-au înregistrat cu 197 decese mai puţine din cauza bolilor aparatului circulator, cu 370 mai puţine decese având cauză principală tumorile şi cu 756 mai puţine decese din cauza bolilor aparatului respirator.
 
Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2021 (-4.576 de persoane), cât şi în luna iulie 2020 (-5.704 de persoane).
 
De asemenea, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 27 mai mic în luna iulie 2021, decât cel înregistrat în luna iulie 2020.
 
Datele INS arată că, în luna iulie 2021, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10.591 de persoane (5.505 bărbaţi şi 5.086 femei), iar în mediul rural decesul a 10.437 de persoane (5.500 bărbaţi şi 4.937 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2020, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 652 de persoane (468 bărbaţi şi 184 femei) în mediul urban, respectiv cu 726 de persoane (458 bărbaţi şi 268 femei) în mediul rural.
 
În iulie, anul curent, numărul căsătoriilor a fost cu 6.724 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 458 de divorţuri mai puţine.
 
"Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, luna iulie 2021 fiind prima lună de scădere a numărului de decese faţă de aceeaşi lună din anul precedent şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie 2020, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020. În cazul divorţurilor, în luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 - iulie 2021, iar numărul naşterilor a scăzut lunar încă din ianuarie 2020, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent. Luna iulie 2021 faţă de luna iunie 2021", notează INS.
 
Raportat la iunie 2021, în iulie s-a înregistrat naşterea a 16.452 de copii (+1.575 copii), în timp ce numărul deceselor a fost de 21.028 (dintre care 11.005 bărbaţi şi 10.023 femei). În plus, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna iulie 2021, a fost de 74 copii, în scădere cu un deces faţă de luna iunie 2021.
 
"În contextul pandemiei COVID19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, după creşterile din lunile noiembrie şi decembrie din anul 2020, iar din luna aprilie 2021 se înregistrează un trend descrescător, care a continuat până în luna iunie 2021, iar în luna iulie 2021 s-a înregistrat prima valoare inferioară faţă de luna corespunzătoare a anului precedent. În luna iulie 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (8726 decese, reprezentând 41,5% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 5135 decese, reprezentând 24,4% din total, la persoanele de 70-79 ani) şi 4003 decese (19,0%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (81 decese), 0-4 ani (92 decese) şi 20-29 ani (119 decese)", se menţionează în comunicatul de presă al INS.
 
După cauza principală de deces, în luna iulie 2021 cele mai multe persoane au decedat din cauza bolilor aparatului circulator (11.883 persoane, echivalentul a 56,5% din decesele înregistrate în iulie 2021), şi tumorilor (3.960 persoane, reprezentând 18,8%).
 
La finele primelor şapte luni ale anului, bolile aparatului respirator au reprezentat a doua cauză de deces, începând din luna mai 2021 acestea reprezintă a treia cauză principală de deces (1.321 persoane în luna iulie 2021, reprezentând 6,3% din totalul deceselor înregistrate).
 
Totodată, în luna iulie a acestui an, la oficiile de stare civilă s-au consemnat 18.139 de căsătorii, cu 6.634 mai multe faţă de luna iunie 2021. În schimb, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1.948, cu 302 mai puţine raportat la intervalul de referinţă. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10902 / 17377
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
RTPR și Schoenherr, alături de Romcim la achiziția Tehno World. Vânzătorul a lucrat cu avocații PNSA
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
NNDKP a asistat AAylex One în legătură cu o finanțare de 20 de milioane de euro acordată de CEC Bank și Alpha Bank Romania | Valentin Voinescu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...