ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Black Sea Oil & Gas demarează investiţia de 400 de milioane de dolari în proiectul Midia

07 Februarie 2019   |   T. S.

BSOG precizează că aproximativ 70% din totalul activităţilor contractate pentru proiectul MGD provin din România.

 
 
Compania Black Sea Oil & Gas (BSOG), împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources şi Gas Plus International B.V., anunţă aprobarea deciziei finale de investiţie pentru Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (proiectul MGD), cu o valoare de 400 milioane dolari, localizat în zona românească a Mării Negre.

''Decizia finală de investiţie a fost luată cu bună-credinţă, pornind de la premisa că BSOG şi partenerii săi de concesiune vor reuşi restabilirea tuturor drepturilor acestora, în sensul eliminării oricăror taxe şi contribuţii suplimentare recent introduse, precum şi a oricăror restricţii privind libera circulaţie a gaze lor pe o piaţă deplin liberalizată, conform legislaţiei europene. Acestea sunt necesare, atât pentru a face proiectul MGD o investiţie viabilă, cât şi pentru a încuraja viitoarele proiecte de dezvoltare a gazelor naturale din Marea Neagră", se spune într-un comunicat al BSOG.


Proiectul MGD, primul proiect de acest gen construit în zona românească a Mării Negre după anul 1989, constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana) şi un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina, care va fi conectat printr-o conductă de 18 kilometri la platforma de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana.

O conductă submarină de 126 kilometri va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, până la noua staţie de tratare a gazelor (STG) din comuna Corbu, judeţul Constanţa.

Capacitatea de producţie estimată va fi de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României. Gazele tratate vor fi livrate în Sistemul Naţional de Transport operat de Transgaz la staţia de măsurare a gazelor aflată în cadrul STG.

BSOG precizează că aproximativ 70% din totalul activităţilor contractate pentru proiectul MGD provin din România.

Recent, BSOG a încheiat un acord de vânzare a gazelor cu o filială din România a Engie pentru întreaga producţie de gaze naturale, mai puţin cota pe care producătorii sunt obligaţi să o vândă pe piaţa centralizată. De asemenea, BSOG a încheiat cu Transgaz un contract de transport al gazelor naturale pentru o perioadă de 15 ani.

Construirea, instalarea şi punerea în funcţiune a întregii infrastructuri marine şi terestre a proiectului MGD se vor realiza în aproximativ doi ani, în baza unui contract de antrepriză generală încheiat cu GSP Offshore. Platforma de foraj Uranus a GSP va asigura forajul celor cinci sonde de producţie.

Pentru anul 2019, BSOG are în plan finalizarea etapei de proiectare de detaliu a proiectului MGD, începerea fabricării platformei de producţie Ana la şantierul naval din Agigea, începerea lucrărilor de construcţii civile la STG şi procurarea echipamentelor.

"Proiectul MGD este unul de pionierat, cu multe reuşite realizate în premieră în România. Împreună cu partenerii noştri de concesiune, apreciem în mod deosebit sprijinul pe care l-am primit pe parcurs din partea instituţiilor din România, Transgaz, comunităţii noastre din Corbu şi contractorilor, care a fost vital pentru obţinerea deciziei finale de investiţie. Aşteptăm cu nerăbdare să construim şi să punem în funcţiune acest proiect de o importanţă crucială pentru industria energetică a României", a declarat directorul general executiv al BSOG, Mark Beacom.

Black Sea Oil & Gas SRL, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie independentă de petrol şi gaze cu sediul în România, care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale.

În prezent portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia - Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, în care BSOG deţine o participaţie de 65% şi calitatea de operator.

Gas Plus este al patrulea cel mai mare producător de gaze naturale din Italia activ în principalele sectoare ale industriei gazelor naturale, în special în domeniul explorării, producţiei, achiziţiei, distribuţiei şi vânzării cu amănuntul. La 31 decembrie 2017, grupul avea 45 de concesiuni de exploatare situate pe întreg teritoriul Italiei, un total de aproximativ 1.600 de kilometri de reţea de distribuţie în 39 de municipalităţi, deservind peste 72.000 de utilizatori finali, şi un număr de 181 de angajaţi.

Gas Plus deţine o participaţie de 15% în concesiunea privind perimetrele XV Midia - Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre.

Petro Ventures, un grup privat de investiţii, deţine o participaţie de 20% în concesiunea privind perimetrele XV Midia - Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8160 / 8307
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studiu Refinitiv | CMS și DLA Piper rămân printre cele mai active firme de avocați care au acordat consultanță în tranzacțiile de M&A din primele nouă luni ale anului 2024. Filip & Company strălucește în Europa Estică, iar Clifford Chance se remarcă pe ‘Bătrânul continent’. Activitatea de fuziuni și achiziții continuă să crească la nivel global și scade pe piețele emergente
ZRVP câștigă în primă instanță un dosar cu miza de peste 27,5 mil. RON pentru Premier Energy, pe piața gazelor naturale. Andrei Dumitrescu (partener) și Eugen Tudose (managing associate), în prim plan
Filip & Company a asistat AGISTA în vânzarea întregii sale participații deținute în cadrul Dendrio Solutions și creșterea participației în Fort. Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (partener, M&A)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat fondul de investiții SARMIS Capital în preluarea pachetului majoritar al producătorului de hârtie MG-Tec Industry
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alice Radu, General legal counsel Romania – Bulgaria | Robert Bosch: ”Rolul de avocat in-house se redefinește constant. Trebuie să ai deschiderea să înveți domenii noi, să poți și să vrei să îți asumi riscuri, să inovezi constant ceea ce livrezi către clienții interni”
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate (Banking & Finance Team)
Dr. Cosmin Vasile devinde membru al “Europe Task Force” creat de Institute for Transnational Arbitration
Mușat & Asociații și Hogan Lovells au asistat Romgaz în prima emisiune de obligațiuni din sectorul gazelor naturale, un proiect istoric pe piața de capital, care a generat un interes uriaș din partea investitorilor internaționali. Mandatul a implicat o echipă multidisciplinară, condusă de Gheorghe Mușat (Senior Partner), Paul Buta (Managing Partner) și Răzvan Stoicescu (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în prima emisiune de obligațiuni verzi Samurai pe piața de capital din Japonia. Doi parteneri în echipa de proiect
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat BLIK România în obținerea autorizației de funcționare pe piața locală. Colaborare strânsă între echipele de avocați și consultanți din România și Polonia
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj ICC Paris | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate cu cel mult 6 firme, într-un interval de 4 ani. Pentru de a primi cât mai multe propuneri, complete și corecte, termenul de transmitere a ofertelor a fost prelungit
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...