ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Havrileţ (Ministerul Energiei): Ordonanţa 114 a fost ca un elefant într-un magazin de porţelanuri; consumatorii vor plăti toate pierderile

26 Noiembrie 2019   |   AGERPRES

Potrivit lui Havrileţ, Comisia Europeană a declanşat mai multe proceduri de infringement împotriva României, ca urmare a OUG 114, iar una dintre ele are termen de soluţionare 26 decembrie

 
 
Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 a provocat pierderi în lanţ în tot sectorul energetic, iar consumatorii finali vor fi cei care vor plăti toate aceste pierderi, a declarat, marţi, Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei, la o conferinţă de profil.

Potrivit lui Havrileţ, Comisia Europeană a declanşat mai multe proceduri de infringement împotriva României, ca urmare a OUG 114, iar una dintre ele are termen de soluţionare 26 decembrie. Dacă România nu va rezolva problemele, va fi trimisă în faţa Curţii Europene de Justiţie de la 1 ianuarie 2020.

"Lucrăm şi ţinem legătura cu Comisia Europeană, astfel încât România să iasă din procedura de infringement şi să reimpună funcţionarea pieţei după modelul pieţei unice europene, nu după modelul anilor 2002-2003, unde ne-a adus OUG 114. În ceea ce priveşte discuţia dacă anularea prevederilor OUG 114 va duce sau nu la creşteri de preţuri, eu vă spun că cel mai mare păcat al ordonanţei a fost că nu a prevăzut ce se va întâmpla după expirarea termenelor din ordonanţă: 2021, 2022...", a precizat Havrileţ.


El a precizat că ordonanţa va produce efecte negative şi anii următori.

"Când se intervine administrativ într-o piaţă liberă, nu poţi să ai decât poziţia unui elefant într-un magazin de porţelanuri. La fel s-a întâmplat şi cu OUG 114, sunt efecte negative la vedere, evidente, şi unele care se vor vedea peste ani. Repararea efectelor negative este dificilă, pentru că s-au înregistrat pierderi pe tot lanţul, producătorii, furnizorii... Culmea, cel mai oropsit va fi consumatorul final, pentru că el va fi cel care va plăti tot ce înseamnă recuperarea costurilor. În plus, producătorii nu mai sunt interesaţi să facă investiţii, din cauza impredictibilităţii şi instabilităţii cadrului legislativ", a arătat oficialul ministerial.

Havrileţ a arătat că, în prezent, pe bursa gazelor, preţurile au scăzut până la 70-73 de lei pe MWh, foarte aproape de preţul reglementat de 68 de lei pe MWh.

"Iată că preţurile au coborât din nou. Merita să ne întoarcem la modelul pieţei din 2002-2003? Nu merita. În acest moment, preţurile pe bursa din România sunt similare cu cele de la Baumgarten, deci este un preţ egalizat la nivel regional, aproximativ la nivelul din 2016", a continuat el.

Havrileţ a adăugat că ministerul de resort a propus Guvernului adoptarea, în ianuarie, a unei ordonanţe simple pentru corectarea efectelor OUG 114.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3932 / 5196
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Banking & Finance
Creștere constantă în practica de Litigii de la GNP, prin preluarea unor proiecte ale clienților existenți sau atragerea unor clienți noi, inclusiv ca urmare a expunerii dobândite prin aderarea la o alianță internațională | Octavian Adam, Partener coordonator al practicii: “Procentul ridicat al dosarelor complexe este consecința domeniilor în care societatea noastră de avocatură activează cu preponderență și de noutatea problematicilor supuse controlului instanțelor”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Insolvency | Litigation
CMS asistă Alcedo cu privire la achiziția Naturevo. Echipa, condusă de Horea Popescu (Managing Partner) și Mircea Moraru (Counsel)
CMS asistă Alior Bank la vânzarea unui portofoliu de credite performante de retail de aproximativ 97 milioane RON. Echipa de avocați a fost coordonată de Rodica Manea (Partener)
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Maria Teodora Busuioc, a noua pe listă anul trecut: ”Este o onoare pentru mine să am ocazia să întâlnesc persoanele care se află în miezul vieții juridice din România, care scriu nu numai doctrină, ci și legislație”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Corporate ̸ M&A
NNDKP parte din echipa internațională de avocați care a asistat Mengtai Group în achiziția grupului Alu Menziken. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
ZRVP facilitează relocarea Tech-Con Industry, un jucător important pe piața de automatizări din România, în VLPark Bucharest West. Marina - Crenguța Florea (partener) și Lavinia Ludovic (senior associate), în prim plan
CMS și ACCESS alături de Agir Global în achiziția subsidiarei din România a Sidma Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Elena Andrei și Horea Popescu (M&A)
Clifford Chance Badea asistă BERD și OTP Bank în finanțarea de 93 mil. EUR a unui parc eolian de 102 MW din România. Echipa, coordonată de Daniel Badea (Clifford Chance Bucharest Managing Partner) și Jared Grubb (Partener Finance)
Dispute Resolution | Volumul mandatelor care ridică probleme de drept complicate, acordate firmei Mitel & Asociații, a crescut și anul acesta. Magda Dima, partenerul coordonator al practicii: ”În prezent, gestionăm un număr impresionant de litigii complexe, care au un grad ridicat de sofisticare dat și de nevoia de înțelegere a componentelor tehnice specifice industriei din care provin clienții noștri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...