ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Preşedintele Iohannis cere reexaminarea legii privind organizarea alegerilor generale

23 Octombrie 2020   |   AGERPRES

De asemenea, şeful statului indică faptul că, în aplicarea dispoziţiilor legale, Guvernul a stabilit că data desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor este ziua de 6 decembrie şi a adoptat hotărârea pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.

 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, a informat Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului arată că această lege a fost adoptată de Senat şi Camera Deputaţilor, în şedinţe separate, pe 27 iulie, iar pe 29 iulie Parlamentul i-a transmis actul normativ în vederea promulgării. Ulterior, în urma sesizărilor de neconstituţionalitate formulate de el şi, respectiv, de către Guvern, CCR a constatat constituţionalitatea acestei legi.

De asemenea, şeful statului indică faptul că, în aplicarea dispoziţiilor legale, Guvernul a stabilit că data desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor este ziua de 6 decembrie şi a adoptat hotărârea pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.


"Potrivit acestui calendar, au fost deja desemnaţi judecătorii în birourile electorale, au fost puse deja la dispoziţia biroului electoral de circumscripţie pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării listele electorale din străinătate pentru votul prin corespondenţă, a fost actualizat Registrul electoral, s-au depus listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru circumscripţia pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, s-au definitivat candidaturile organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale, s-au comunicat către Biroul Electoral Central listele de candidaţi şi candidaturile independente, s-au stabilit machetele fiecărui buletin de vot pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, s-au depus listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor în circumscripţiile electorale din ţară şi s-a făcut înregistrarea în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. Aşadar, în prezent, există cetăţeni români pentru care deja a debutat şi se află în derulare exerciţiul dreptului de a fi ales, în condiţiile art. 37 din Constituţie", precizează Iohannis în cererea de reexaminare.

Preşedintele Iohannis subliniază că orice intervenţie - cu excepţia vreunei situaţii ce ar justifica prelungirea de drept a mandatului Parlamentului - starea de mobilizare, starea de război, starea de asediu sau cea de urgenţă - ce ar avea ca efect amânarea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor s-ar putea constitui într-un "abuz şi o vătămare a drepturilor electorale ale cetăţenilor români, şi în special a celor din diaspora, în privinţa cărora procedurile sunt deja declanşate şi se află în etape avansate".

"Distinct de considerentele de principiu ale CCR, exprimate în Decizia nr. 678/2020, considerăm că opţiunea politică a Parlamentului de a da consistenţă drepturilor electorale prin stabilirea de către el însuşi a datei alegerilor nu poate fi detaşată de context, Parlamentul fiind obligat ca în adoptarea unei asemenea legi să ţină cont de întreaga jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în materie. (...) De aceea, în contextul actual, considerăm că este fără echivoc că intervenţia legislativă - prin care se concretizează voinţa autorităţii legiuitoare de a deroga de la regula organizării alegerilor parlamentare în interiorul mandatului Parlamentului de 4 ani - survine cu mai puţin de un an până la data organizării alegerilor parlamentare la termen, respectiv cu mai puţin de 2 luni înainte de data expirării mandatului convocat prin Decretul Preşedintelui României nr. 1.134/2016 privind convocarea Parlamentului României ales la data de 11 decembrie 2016 şi este de natură să bulverseze procesul electoral aflat în curs de derulare", se arată în cererea transmisă preşedintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.

Preşedintele Iohannis subliniază că, pentru credibilitatea procesului electoral, Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în 2002 recomandă statelor asigurarea unei stabilităţi în ceea ce priveşte legislaţia în această materie, stipulând că trebuie evitată cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de alegeri modificarea legilor în materie.

El menţionează că aceste recomandări au fost receptate atât în jurisprudenţa CCR, care a statuat că acestea nu pot fi ignorate, chiar dacă nu au un caracter obligatoriu - cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, Iohannis indică faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, CCR a calificat această recomandare ca reprezentând o coordonată a unui scrutin democratic, în raport cu care statele - care se caracterizează ca aparţinând acestui tip de regim - îşi pot manifesta opţiunea liberă în materie electorală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în general, şi a dreptului de a fi ales şi de a alege, în special.

Preşedintele menţionează că, într-o societate democratică, Codul bunelor practici în materie electorală consideră distinct şi expres că o analiză sub aspectul momentului în care intervin modificările legislative este necesară.

"Cu cât acest moment este mai apropiat de data organizării alegerilor, cu atât este mai puternică prezumţia că modificările respective au ca scop crearea unui beneficiu/avantaj pentru partidul politic care le-a adoptat, fiind dictate de interesele lui iminente, şi pot avea ca rezultat manipularea electoratului", spune Iohannis.

Şeful statului arată că, în situaţia în care Legislativul îşi va păstra opţiunea înscrisă în legea transmisă la promulgare, în contextul actual este necesar ca o astfel de lege să fie adoptată în urma unui dialog instituţional real între Guvern şi Parlament.

"Acesta este cu atât mai important cu cât, dat fiind contextul excepţional traversat de România şi de întreaga lume, Guvernul este autoritatea care adoptă măsurile aferente combaterii efectelor crizei epidemiologice generate de pandemia de COVID-19 şi asigură implementarea lor. Din această perspectivă, decizia cu privire la data organizării alegerilor parlamentare nu poate fi luată decât în strânsă corelare cu aceste măsuri, Guvernul fiind singura autoritate care are capacitatea administrativă şi posibilitatea de a prezenta Parlamentului fundamentarea unei asemenea decizii", precizează el.

Preşedintele Iohannis apreciază că este necesar ca Parlamentul să reglementeze cuprinsul actului normativ în acord cu decizia instanţei constituţionale.

"Apreciem că, în absenţa acestor clarificări, norma păstrează nu numai dispoziţii lipsite de previzibilitate, dar care se află şi în contradicţie cu considerentele Deciziei nr. 678/2020 a Curţii Constituţionale. Nu în ultimul rând, în situaţia în care Parlamentul României îşi păstrează opţiunea iniţială, ignorând aspecte esenţiale care ţin de exerciţiul unor drepturi fundamentale, de securitatea raporturilor juridice şi de o conduită loială constituţională, subliniem că, în forma adoptată de Parlament, legea supusă reexaminării generează suplimentar şi un efect neavut în vedere la adoptarea legii. Acesta se referă la incertitudinea tuturor procedurilor derulate până la momentul intrării în vigoare a legii, inclusiv la situaţia rambursării de către Autoritatea Electorală Permanentă a sumelor aferente cheltuielilor efectuate cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, în toate circumscripţiile electorale, precum şi cele efectuate la nivel central de către partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în privinţa alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat", arată şeful statului în cererea de reexaminare.

El consideră că absenţa oricăror norme tranzitorii în cuprinsul legii care să clarifice aceste aspecte va conduce la o interpretare neunitară, inclusiv în privinţa rambursării cheltuielilor deja efectuate în condiţiile legii, în această campanie electorală, de către toate partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2762 / 5212
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A crește în primul semestru din 2024. Avans de 18% la nivel global și de 39% pe piețele emergente. CMS își menține pozițiile fruntașe în clasamente, Clifford Chance și Schoenherr se remarcă în Europa și două firme cu prezență la București rămân în top la nivel global
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în tranzacția de securitizare sintetică cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
Cariere în Drept | Povestea Andreei Ungureanu, absolventă a Facultății de Drept din Iași, care a ales magistratura, după un program de master în Științe Penale, dorindu-și să activeze ca procuror. ”Deși pentru început se poate dovedi dificil și frustrant, este esențial pentru un tânăr la început de drum să dobândească lecția răbdării și o modestie a pașilor mici, făcuți cu tenacitate, către un ideal ce urmează a fi șlefuit”, spune tânăra, azi auditor de justiție în cadrul INM
Schoenherr și Asociații SCA | Sebastian Guțiu, numit ca membru supleant al Curții Internaționale de Arbitraj ICC
România a depus o cerere de anulare a hotărârii Tribunalului ICSID prin care a fost obligată să plătească 42,2 mil. € plus dobânzi și cheltuieli unor companii dezvoltatoare de centrale fotovoltaice | Biroul din Paris al unei firme americane și avocații MPR Partners din București reprezintă România în acestă fază a arbitrajului, reclamanții merg cu King & Spalding (Houston și Paris)
CMS obține o hotărâre importantă pentru producătorii de energie electrică și gaze naturale din România. Horia Drăghici, Partener: Această soluție a instanței poate facilita procesul de negociere, în favoarea proprietarilor de proiecte energetice
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandra Pădurariu, Head of legal affairs and compliance | Samsung Electronics: “Viitorul este guvernat de adaptarea la schimbare și de pregătirea continuă în domeniul noilor tehnologii și al provocărilor generate de acestea. Sunt bucuroasă să pot contribui cu experiența mea ca și mentor la formarea și ghidarea unor tineri implicați în rezolvarea problemelor sociale prin utilizarea tehnologiei”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...