ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Adrian Năstase cere în instanţă să fie reabilitat

08 Octombrie 2021   |   Agerpres

"În condiţiile în care s-au împlinit toate condiţiile prevăzute de lege, am depus astăzi, la instanţă, solicitarea de reabilitare judecătorească", a anunţat Năstase, pe Facebook.

 
 
Fostul premier Adrian Năstase a depus, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere de reabilitare judecătorească, el având mai multe interdicţii după ce a fost eliberat condiţionat din închisoare în august 2014.
 
"În condiţiile în care s-au împlinit toate condiţiile prevăzute de lege, am depus astăzi, la instanţă, solicitarea de reabilitare judecătorească", a anunţat Năstase, pe Facebook.
 
Potrivit articolului 166 din Codul penal, o persoană condamnată poate fi reabilitată, la cerere, de instanţă, după împlinirea următoarelor termene: 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani; b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani; c) 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii; d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, considerată executată ca urmare a graţierii, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate.
 
De asemenea, potrivit articolului 168 din Codul penal, cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii: a) nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în articolul 166; b) a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.
 
Fostul premier a fost eliberat condiţionat din închisoare în luna august 2014, după ce a executat o parte din cei patru ani şi jumătate primiţi cumulat în două dosare: "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii". După ce a fost eliberat condiţionat, instanţele i-au impus lui Năstase o serie de interdicţii, printre care şi dreptul de a candida la o funcţie publică.
 
Adrian Năstase a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii", din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat.
 
Ulterior, pe 6 ianuarie 2014, el a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trei ani pentru şantaj în dosarul "Zambaccian" şi a fost eliberat în august 2014.
 
În dosarul "Zambaccian", Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, în perioada 2002 - 2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.
 
În dosarul "Trofeul calităţii", Adrian Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ''influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid'' pentru organizarea unui simpozion intitulat "Trofeul calităţii în construcţii" cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale la care urma să participe. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1558 / 4533
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studiu Refinitiv | CMS și DLA Piper rămân printre cele mai active firme de avocați care au acordat consultanță în tranzacțiile de M&A din primele nouă luni ale anului 2024. Filip & Company strălucește în Europa Estică, iar Clifford Chance se remarcă pe ‘Bătrânul continent’. Activitatea de fuziuni și achiziții continuă să crească la nivel global și scade pe piețele emergente
ZRVP câștigă în primă instanță un dosar cu miza de peste 27,5 mil. RON pentru Premier Energy, pe piața gazelor naturale. Andrei Dumitrescu (partener) și Eugen Tudose (managing associate), în prim plan
Filip & Company a asistat AGISTA în vânzarea întregii sale participații deținute în cadrul Dendrio Solutions și creșterea participației în Fort. Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (partener, M&A)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat fondul de investiții SARMIS Capital în preluarea pachetului majoritar al producătorului de hârtie MG-Tec Industry
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alice Radu, General legal counsel Romania – Bulgaria | Robert Bosch: ”Rolul de avocat in-house se redefinește constant. Trebuie să ai deschiderea să înveți domenii noi, să poți și să vrei să îți asumi riscuri, să inovezi constant ceea ce livrezi către clienții interni”
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate (Banking & Finance Team)
Dr. Cosmin Vasile devinde membru al “Europe Task Force” creat de Institute for Transnational Arbitration
Mușat & Asociații și Hogan Lovells au asistat Romgaz în prima emisiune de obligațiuni din sectorul gazelor naturale, un proiect istoric pe piața de capital, care a generat un interes uriaș din partea investitorilor internaționali. Mandatul a implicat o echipă multidisciplinară, condusă de Gheorghe Mușat (Senior Partner), Paul Buta (Managing Partner) și Răzvan Stoicescu (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în prima emisiune de obligațiuni verzi Samurai pe piața de capital din Japonia. Doi parteneri în echipa de proiect
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat BLIK România în obținerea autorizației de funcționare pe piața locală. Colaborare strânsă între echipele de avocați și consultanți din România și Polonia
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj ICC Paris | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate cu cel mult 6 firme, într-un interval de 4 ani. Pentru de a primi cât mai multe propuneri, complete și corecte, termenul de transmitere a ofertelor a fost prelungit
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...