ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANCOM implementează un nou serviciu ce pune la dispoziţia beneficiarilor un spaţiu virtual privat de comunicare

01 Iulie 2024   |   Agerpres

Comunicarea de documente prin intermediul serviciului va începe în termen de două luni de la data intrării în vigoare a deciziei.

 
 
Digitalizarea activităţii de comunicare a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) cu diverse categorii de beneficiari se va realiza cu ajutorul aplicaţiei "My ANCOM".

"Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a adoptat decizia privind comunicarea documentelor între ANCOM şi furnizorii de comunicaţii electronice, furnizorii de servicii poştale, precum şi alte categorii de persoane prin intermediul aplicaţiei "My ANCOM". Noul serviciu dezvoltat de ANCOM pune la dispoziţia fiecărui beneficiar un spaţiu virtual privat care oferă garanţii de securitate, reprezentând un pas important în digitalizarea activităţii Autorităţii. Decizia adoptată a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare la data publicării. Prin intermediul "My ANCOM", Autoritatea va realiza comunicarea către diverse categorii de beneficiari a oricăror documente, inclusiv a solicitărilor de informaţii, deciziilor, proceselor verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, actelor de executare silită, răspunsurilor la diverse cereri ori petiţii, informărilor, altor acte administrative", se arată într-un comunicat de presă al arbitrului pieţei de telecomunicaţii.


Potrivit sursei citate, fiecare beneficiar va putea accesa în platforma informatică în orice moment toate documentele emise de ANCOM şi care privesc activitatea proprie, de la documentele privind licenţele de utilizare a spectrului şi până la titluri de creanţă sau alte documente informative. Documentele încărcate vor fi păstrate pentru o perioadă de trei ani şi vor asigura utilizatorilor un istoric al relaţiei acestora cu Autoritatea.

Totodată, în anumite cazuri specifice, aplicaţia va putea fi folosită şi în sens invers, beneficiarii având posibilitatea de a transmite direct Autorităţii anumite documente şi informaţii prin intermediul "My ANCOM".

Comunicarea de documente prin intermediul serviciului va începe în termen de două luni de la data intrării în vigoare a deciziei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1549 / 18691
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
Țuca Zbârcea & Asociații obține o hotărâre de impact major a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care înlătură de la aplicare întreaga Ordonanță de Urgență nr. 25 ̸ 2021 privind excluderea de la procedurile de achiziție publică a operatorilor economici din statele terțe față de Uniunea Europeană
Lady Lawyer | De vorbă cu Andra Iftemie, Managing Associate - Băncilă, Diaconu și Asociații: ”Toți avocații suntem ‘așezați la aceeași masă’, indiferent de gen sau de aria de practică aleasă, acesta fiind, de altfel, și unul dintre motivele pentru care practic cu drag această profesie. Ceea ce contează cu adevărat sunt competențele și rezultatele obținute”
RTPR asistă AROBS la achiziția SVT Electronics. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate), în prim plan
Soluție de referință a avocaților Țuca Zbârcea & Asociații | Plafonarea prețului energiei electrice și gazelor naturale: Instanța decide că prevederile legale trebuie interpretate în favoarea consumatorilor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...