ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cushman & Wakefield Echinox: În primul semestru au fost închiriate spații logistice și industriale de 360.000 metri pătraţi, plus 21%

17 August 2021   |   BizLawyer

Printre cele mai importante tranzacții ale celui de-al doilea trimestru pot fi menționate acordul pentru reînnoirea și extinderea depozitului Altex din cadrul proiectului P3 Bucharest A1 sau închirierea de către A&D Pharma a unui depozit de 9.000 mp în cadrul CTPark Sibiu.

 
 
În primul semestru al anului curent au fost închiriate spații logistice și industriale cu o suprafață cumulată de 360.000 de metri pătrați, în creștere cu 21% față de perioada similară a anului precedent, potrivit datelor firmei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. După un volum de 200.000 de metri pătrați tranzacționați în primele trei luni ale anului, în cel de-al doilea trimestru dezvoltatorii au mai parafat tranzacții pentru spații cu o suprafață de 160.000 metri pătraţi.

La jumătatea anului, reînnoirile de contracte au reprezentat 16% din volumul tranzacționat, astfel că cererea a fost determinată în primul rând de contracte noi și de proiecte de relocare. Bucureștiul a atras aproape 63% din volumul tranzacționat, o activitatea importantă fiind observată și în Sibiu (7% din volumul tranzacționat), Timișoara și Pitești (câte 6%).


Printre cele mai importante tranzacții ale celui de-al doilea trimestru pot fi menționate acordul pentru reînnoirea și extinderea depozitului Altex din cadrul proiectului P3 Bucharest A1 sau închirierea de către A&D Pharma a unui depozit de 9.000 mp în cadrul CTPark Sibiu.

După un prim trimestru modest în ceea ce privește livrările de spații noi, cu doar 30.000 mp dați în folosință, dezvoltatorii au accelerat ritmul construcțiilor, tăind panglica în cel de-al doilea trimestru pentru spații noi cu o suprafață de 177.400 mp. Cele mai importante livrări au fost reprezentate de un imobil nou cu o suprafață de 70.000 mp din cadrul CTPark Bucharest West, alături de centrul de distribuție de 58.000 mp livrat de WDP pentru Profi la Craiova și de ultima clădire (30.400 mp) a proiectului VGP Park din Timișoara.

Rodica Târcavu, Partner, Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: “Piața logistică și industrială și-a continuat evoluția și în prima parte a acestui an, observând un echilibru bun între cerere și ofertă atât în București, cât și în orașele reprezentative. Majoritatea dezvoltatorilor sunt activi, având proiecte în derulare, iar companiile provenind preponderent din retail online, distribuție și logistică își consolidează volumele, într-un context economic în care populația își menține apetitul pentru consum la un nivel ridicat.”

În prezent, dezvoltatorii au în construcție spații noi cu o suprafață cumulată de peste 630.000 de metri pătrați. Bucureștiul rămâne cea mai activă piață, cu proiecte de peste 400.000 de metri pătrați în construcție, astfel că stocul modern de spații logistice din jurul Capitalei se apropie de pragul de 3 milioane de metri pătrați. Dezvoltatorii sunt de asemenea activi în Constanța, Cluj, Timișoara, Pitești sau Arad, astfel că piața spațiilor logistice își continuă dezvoltarea dintr-un colț în altul al țării, în special de-a lungul coridorului IV paneuropean.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11080 / 17314
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR, alături de Innova Capital la vânzarea Optical Investment Group. Echipa de proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate)
Avocații din practica de Energie & Resurse Naturale de la Wolf Theiss lucrează în proiectele Doicești și Cernavodă, cele mai mari din domeniul energiei nucleare. Adina Aurel (Counsel): ”Ceea ce ne-a atras la aceste proiecte este în primul rând inovaţia tehnologică în domeniul energiei nucleare” | Cele mai multe solicitări au fost pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, dar volume de muncă mari au avut și mandatele din alte segmente ale practicii
LegiTeam | We are looking for a corporate ̸ M&A lawyer (5-7 years of experience) to join RTPR
Voicu & Asociații is looking for business lawyers (maximum 5 years from Bar admission)
LegiTeam | We are looking for a competition lawyer (2-5 years of experience) to join RTPR
LegiTeam | We are looking for corporate ̸ M&A lawyers (2-4 years of experience) to join RTPR
RTPR, consultant local pentru Aramco în tranzacția condusă de A&O Shearman privind investiția Aramco în HORSE Powertrain Limited, joint venture-ul înființat de Renault Group și Geely. Costin Taracilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate) au coordonat echipa
Titlurile știintifice sunt irevocabile, indiferent de forma în care au intrat în circuitul civil | Decizie de referință a ICCJ, obținută de avocații ZRVP. Alexandru Iorgulescu (partener) și Alina Munteanu (senior associate), în prim plan
Cariere în Drept | Cum a perceput Vasile Țurcan, român din Basarabia, învățământul juridic românesc pe care l-a absolvit cu 9,85 și care au fost primele impresii după: ”Raportat la obligativitatea celor doi ani de stagiu, găsirea unui coordonator este o activitate extrem de anevoioasă, dacă ai niște așteptări minime de la această colaborare: să fii plătit măcar cu minimul pe economie conform Statutului profesiei, să ai o minimă libertate și acces la clienți proprii sau să beneficiezi de o îndrumare efectivă, nu doar expusă în contract”
Departamentul de Dispute Resolution contribuie cu peste 80% la cifra de afaceri a firmei Șerban & Asociații și este de așteptat ca veniturile să crească anul acesta. Casa de avocați este în discuții pentru preluarea unor mandate de arbitraj internațional | Radu Șerban (Partener): ”Volumul de muncă a fost unul intens, atât pe latura de penal a departamentului, cât și pe cea de civil, iar gradul de sofisticare este unul foarte ridicat”
Cum lucrează echipele din practica de Dispute Resolution de la Băiculescu și Asociații, ce mandate gestionează și care sunt proiectele reprezentative în care asistă clienții | Vasile Băiculescu, Managing Partner: ”Anul trecut a fost unul crucial, societatea noastră prosperând în acest domeniu mai mult decât oricând, atât prin îmbogățirea substanțială a portofoliului de clienți, cât și prin rezultatele obținute în dosare. În 2024, asistăm la o clară continuare a evoluției”
CMS îl promovează pe Andrei Cristescu în poziția de Counsel în cadrul biroului din România. Horea Popescu (Managing Partner): Andrei reflectă perfect valorile CMS, mai ales prin munca sa în echipă și implicarea în mentoratul colegilor juniori
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...