ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

FedBet:Măsurile recent adoptate îşi vor dovedi eficienţa dacă se vor întinde,cel puţin, pe termen mediu

09 Octombrie 2023   |   Agerpres

FedBet, din care fac parte cele două mari asociaţii ale industriei de profil - Rombet şi Romanian Bookmakers - şi la care Romslot este asociată, semnalează că noile prevederi din ordonanţa de urgenţă vor avea un impact semnificativ asupra modului în care industria jocurilor de noroc operează şi plăteşte taxe în România.

 
 
Federaţia Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România pledează pentru un sistem legislativ şi fiscal predictibil şi consideră că măsurile recent adoptate îşi vor putea dovedi eficienţa dacă această reformă se va întinde cel puţin pe un interval mediu de timp, oferind celor care activează în acest domeniu predictibilitate.
 
"Înţelegem, în contextul socio-economic actual, necesitatea noilor reguli prevăzute de Guvern pentru industria jocurilor de noroc. Considerăm că măsurile recent adoptate îşi vor putea dovedi eficienţa, dacă această adevărată reformă se va întinde cel puţin pe un interval mediu de timp, ideal pe termen lung, oferind celor care activează în acest domeniu predictibilitatea şi elementele de control necesare pentru a putea menţine jocurile de noroc în topul marilor contributori la bugetul de stat", se menţionează într-un comunicat al federaţiei, remis, luni, AGERPRES.
 
FedBet, din care fac parte cele două mari asociaţii ale industriei de profil - Rombet şi Romanian Bookmakers - şi la care Romslot este asociată, semnalează că noile prevederi din ordonanţa de urgenţă vor avea un impact semnificativ asupra modului în care industria jocurilor de noroc operează şi plăteşte taxe în România.
 
"Înţelegem că măsurile au fost luate într-un moment în care statul se confruntă cu provocări complexe din punct de vedere economic şi social. La fel ca în cazul oricărui alt sector economic, pentru buna funcţionare a industriei, este nevoie de o abordare echitabilă şi transparentă din partea statului. După iulie 2022, este al doilea val de modificări de ordin fiscal şi operativ, care privesc industria jocurilor de noroc. Atât atunci, cât şi acum, arătăm deschidere şi dăm dovadă de autentică solidaritate cu nevoile fiscale ale autorităţilor, în contextul macroeconomic actual, dar de o manieră care să asigure menţinerea industriei noastre la un nivel sustenabil. Prin această ordonanţă, Guvernul a căutat să se asigure că industria jocurilor de noroc operează într-un mod mai transparent şi responsabil, fapt pe care l-am susţinut şi îl susţinem. FedBet sprijină structurarea corectă a industriei, prin reguli clare. Solicităm o abordare strategică uniformă, utilă şi predictibilă în ceea ce priveşte reglementarea industriei jocurilor de noroc din România", subliniază reprezentanţii FedBet.
 
Aceştia îşi reiterează sprijinul ca, alături de autorităţi, să lupte împotriva oricăror efecte potenţial nocive în rândul populaţiei, pe care jocurile de noroc le pot genera atunci când nu mai sunt percepute de jucători ca o formă de divertisment.
 
"FedBet susţine toate acţiunile Asociaţiei Joc Responsabil, singura entitate care derulează programe de responsabilitate socială în domeniu şi nu numai, aceasta fiind finanţată integral de mediul privat, care a şi înfiinţat-o în urmă cu mai mult de 10 ani. Totodată, operatorii atrag atenţia că şi-au îndeplinit an de an obligaţiile legale cu privire la constituirea şi alimentarea fondului pentru joc responsabil, contribuţie care în prezent a depăşit valoarea de 7 milioane de euro şi care de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, va creşte semnificativ. În aceste condiţii, orice reproş public cu privire la faptul că nu se desfăşoară activităţi de reducere şi de limitare a adicţiei, trebuie adresat instituţiei care gestionează aceste fonduri de milioane de euro şi care trebuie să le aloce pentru dezvoltarea unor programe naţionale de prevenire a dependenţei de jocuri de noroc, de educaţie şi de protecţie a minorilor sau a altor grupuri vulnerabile din punct de vedere social şi economic", se mai arată în comunicat.
 
Potrivit sursei citate, de ambele părţi, autorităţi şi asociaţii de profil, abordarea trebuie să păstreze ca obiectiv principal protecţia jucătorilor, cu un accent deosebit pe minimizarea riscurilor legate de piaţa "neagră", nefiscalizată, domeniu în care cetăţenii nu beneficiază de niciun fel de protecţie.
 
"Mai mult, este evident că proliferarea zonei nefiscalizate ar conduce la o pierdere semnificativă a contribuţiilor masive la bugetul de stat pe care jocurile de noroc autorizate le generează, deci implicit la anularea unora dintre cele mai importante efecte urmărite prin adoptarea noilor măsuri legislative. Impactul economic şi social al întregii industrii, care angajează peste 44.000 de oameni, depăşeşte pragul de 1,3 miliarde de euro/an. Susţinem măsurile menite să consolideze o autoritate naţională de reglementare şi control puternică şi real implicată, care să asigure implementarea eficientă a acestor prevederi legale complexe, în beneficiul întregii societăţi. De întărirea controlului din partea autorităţilor şi aplicarea de sancţiuni mai dure pentru a asigura respectarea noilor reguli vor beneficia nu doar jucătorii şi statul, ci şi operatorii autorizaţi. Apreciem susţinerea pe care Loteria Română a acordat-o acestui proiect şi înţelegem că doar împreună - compania naţională şi firme din sectorul privat - vom putea alinia şi reaşeza sistemul de protecţie socială în acest domeniu, în beneficiul tuturor jucătorilor", precizează reprezentanţii federaţiei.
 
În opinia acestora, soluţia la orice problemă rezidă în continuarea dialogului transparent şi util, atât pentru o perspectivă pe termen lung pentru industria jocurilor de noroc, cât şi pentru asigurarea unui climat stabil şi predictibil al reglementărilor în acest domeniu.
 
"Ne arătăm deschişi să punem la dispoziţie toate datele statistice pe care le avem la acest moment, know-how-ul necesar, dublate de implicare la nivel de operator şi astfel să putem contribui la o schimbare reală pentru întregul sistem. Mai sunt paşi de făcut în modernizarea cadrului legislativ care reglementează jocurile de noroc. Pentru protecţia jucătorilor, un business sustenabil şi pentru o cât mai consistentă contributivitate la buget, toţi actorii implicaţi trebuie să-şi stabilească drept scop aducerea acestei industrii la un nivel înalt de responsabilitate socială, transparenţă şi corectitudine, prin prevederi legislative bazate pe studii ştiinţifice şi măsuri propuse de reputaţi specialişti în acest domeniu", subliniază cele două asociaţiei din industria jocurilor de noroc.
 
Guvernul a aprobat săptămâna trecută Ordonanţa de Urgenţă care asigură consolidarea cadrului legal şi fiscal în domeniul jocurilor de noroc, pentru a fi adaptat la evoluţiile tehnologice şi sociale din ultimii ani, şi măsuri de supraveghere mai riguroase pentru toţi operatorii din acest domeniu.
 
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, actul normativ stabileşte niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenţei de organizare şi de exploatare a jocurilor de noroc, care se plătesc anual, precum şi a taxelor speciale şi a garanţiilor depuse de companii.
 
"Pentru asigurarea unui climat de afaceri pe principii de competitivitate şi transparenţă, în special de prevenire şi combatere a jocurilor de noroc neautorizate, de combatere a evaziunii fiscale în domeniu, toţi operatorii vor fi obligaţi să aibă sediul fiscal în România şi să plătească în România taxe şi impozite", subliniază MF.
 
Mai mult, se introduce o nouă modalitate de acoperire a riscului de neplată a obligaţiilor faţă de bugetul general consolidat prin introducerea poliţei de asigurare de garanţie emisă de o societate de asigurări cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene, un stat semnatar al acordului privind Spaţiul Economic European, ori un stat din Confederaţia Elveţiană.
 
Contribuţiile anuale ale organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi se majorează substanţial, pentru promovarea respectării principiilor şi măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social.
 
Veniturile din contribuţiile organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi încasate de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc se virează în procent de 70% către bugetul de stat, iar procentul de 30% va fi utilizat de ONRC pentru finanţarea programelor pentru prevenirea dependenţei de jocuri de noroc, promovarea jocului responsabil, linia telefon verde, realizarea bazei de date pentru prevenirea şi combaterea adicţiei.
 
De asemenea, pentru protejarea jucătorilor, a persoanelor aflate în situaţii de risc, se instituie interdicţia privind comercializarea alcoolului în sălile de jocuri de noroc. Se vor introduce şi prevederi privind obligaţia organizatorilor de jocuri de noroc de a nu permite accesul în incinta locaţiilor a persoanelor autoexcluse şi indezirabile.
 
Potrivit sursei citate, combaterea criminalităţii organizate şi a celei economice în rândul operatorilor de jocuri de noroc sunt alte obiective ale noii legislaţii. În acest scop se va înfiinţa un registru, accesibil online, al companiilor şi sediilor în care se autorizează această activitate, cu informaţii despre operatorii licenţiaţi/autorizaţi (adresa sediului social, adresa fiecărui spaţiu comercial în care operează jocuri de noroc, indicarea tipurilor de jocuri de noroc autorizate pentru locaţie, seria şi adresa la care este amplasat fiecare mijloc de joc licenţiat/autorizat).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3017 / 17965
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Schoenherr lansează a patra ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 18.000 lei
Decizie de referință în domeniul energiei regenerabile: Curtea Constituțională admite sesizarea de neconstituționalitate referitoare la supraimpozitarea producătorilor de energie din surse regenerabile
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...