ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pandemia COVID-19 a redus listările la burse în întreaga lume în prima jumătate a anului 2020 (raport)

19 August 2020   |   AGERPRES

Potrivit raportului, în sectorul tehnologiei s-au înregistrat 87 de IPO-uri, care au atras capital în valoare de 17,2 miliarde dolari, în industrie au fost realizate 83 de tranzacţii cu venituri în valoare de 9,6 miliarde dolari, iar în sectorul sănătăţii au avut loc 76 de tranzacţii, care au atras 15,9 miliarde dolari.

 
 
Piaţa de capital din România s-a dezvoltat semnificativ în ultima perioadă în direcţia emisiunilor de obligaţiuni, comparativ cu zona de ofertelor publice iniţiale (IPO-uri), unde ritmul este în continuare unul lent, însă prima jumătate a anului a fost afectată puternic de extinderea virusului COVID-19, se arată în raportul trimestrial 'EY - Global IPO trends: Q2 2020'.

Potrivit sursei citate, prima jumătate a anului 2020 a fost afectată puternic de extinderea virusului COVID-19, mai ales din perspectiva IPO-urilor. Specialiştii EY susţin că, "deşi mult aşteptate, listările companiilor de stat au fost amânate din nou ca urmare a votului parlamentar de a îngheţa temporar vânzarea oricărei părţi a companiilor de stat".


"În momentul de faţă, este necesară o creştere a ofertei de acţiuni pe piaţa românească de capital pentru a putea menţine criteriile de eligibilitate privind statutul de piaţă emergentă. În prezent, sunt anunţate potenţiale listări în sectorul de retail şi IT şi este posibil să asistăm la un interes mai mare pentru piaţa AeRO din partea companiilor. Cu toate acestea, deşi eforturile depuse de către Bursa de Valori Bucureşti şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au fost considerabile în direcţia promovării beneficiilor listării la bursă, preferinţa antreprenorilor români rămâne în continuare pentru finanţarea prin instituţiile de credit", a declarat Florin Vasilică, Lider al Departamentului Strategie şi Tranzacţii, EY România.

Potrivit raportului, în sectorul tehnologiei s-au înregistrat 87 de IPO-uri, care au atras capital în valoare de 17,2 miliarde dolari, în industrie au fost realizate 83 de tranzacţii cu venituri în valoare de 9,6 miliarde dolari, iar în sectorul sănătăţii au avut loc 76 de tranzacţii, care au atras 15,9 miliarde dolari.

Totodată, specialiştii EY susţin că pandemia de COVID-19 a jucat un rol major în declinul listărilor la bursele din întreaga lume în prima jumătate a anului 2020. În cel de-al doilea trimestru din 2020 s-a înregistrat o diminuare a activităţii IPO faţă de perioada similară a anului 2019 în toate regiunile, atât ca număr de tranzacţii, cât şi sub aspectul capitalului atras.

"Activitatea IPO globală s-a redus dramatic în lunile aprilie şi mai, înregistrând o scădere de 48% a volumului tranzacţiilor (97 de tranzacţii) şi o diminuare de 67% a valorii tranzacţiilor (13,2 miliarde dolari) în comparaţie cu lunile aprilie şi mai din anul 2019. Această situaţie a tras în jos activităţile regionale din primul semestru al anului curent faţă de prima jumătate a anului trecut, numărul total (419 tranzacţii) şi valoarea totală a tranzacţiilor (69,5 miliarde de dolari) scăzând cu 19% şi, respectiv, 8% în prima jumătate a anului în comparaţie cu perioada similară din anul 2019", se menţionează în raport.

Pe de altă parte, activitatea IPO globală din prima jumătate a anului a fost apatică la bursele din America de Nord şi de Sud şi EMEIA şi a înregistrat o creştere în zona Asia-Pacific, deşi în iunie s-a înregistrat o intensificare a tranzacţiilor.

La nivel global, din punctul de vedere al valorii tranzacţiilor, NASDAQ a fost principala bursă în prima jumătate a anului 2020, urmată de Bursa de Valori din Shanghai şi de Bursa de Valori din Hong Kong. În ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor, Bursele de Valori din Shanghai şi Hong Kong şi NASDAQ au fost principalele pieţe.

În China, incluzând Hong Kong, Macao şi Taiwan, activitatea IPO a crescut cu 29% ca volum (179 de tranzacţii) şi cu 79% ca valoare (30,9 miliarde dolari) în prima jumătate a anului 2020 faţă de perioada similară a anului 2019.

Totodată, în Japonia, numărul tranzacţiilor IPO (34 de tranzacţii) a scăzut cu 17% în primul semestru, în timp ce valoarea tranzacţiilor (625 milioane dolari) s-a diminuat cu 53%. Activitatea IPO s-a redus şi în Australia şi Noua Zeelandă în primul semestru 2020, cu 41% ca număr de tranzacţii şi cu 82% ca valoare a tranzacţiilor.

În Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (MENA), activitatea IPO s-a diminuat cu 11% ca volum (8 IPO-uri) şi cu 43% ca valoare (0,9 miliarde dolari) în prima jumătate a anului 2020. Pe bursele din India s-au înregistrat 16 tranzacţii IPO, care au atras capital în valoare de 1,4 miliarde dolari în primul semestru, ceea ce a reprezentat o scădere cu 61% a numărului de tranzacţii şi cu 9% a valorii tranzacţiilor.

"Având în vedere pandemia COVID-19 şi impactul negativ al acesteia asupra activităţilor economice globale, pe termen scurt şi mediu, guvernele din toată lumea vor continua să implementeze politici şi să stimuleze economiile pentru a combate şomajul în creştere. În acelaşi timp, băncile centrale vor injecta mai multe lichidităţi în sistemele financiare. Ambele măsuri sunt de bun augur pentru pieţele de capital, unde este de aşteptat un reviriment al activităţii IPO în semestrul al doilea al anului 2020", susţin specialiştii firmei de audit şi consultanţă financiară.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 284.000 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 36,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2019.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14390 / 17127
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Banking & Finance
Creștere constantă în practica de Litigii de la GNP, prin preluarea unor proiecte ale clienților existenți sau atragerea unor clienți noi, inclusiv ca urmare a expunerii dobândite prin aderarea la o alianță internațională | Octavian Adam, Partener coordonator al practicii: “Procentul ridicat al dosarelor complexe este consecința domeniilor în care societatea noastră de avocatură activează cu preponderență și de noutatea problematicilor supuse controlului instanțelor”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Insolvency | Litigation
CMS asistă Alcedo cu privire la achiziția Naturevo. Echipa, condusă de Horea Popescu (Managing Partner) și Mircea Moraru (Counsel)
CMS asistă Alior Bank la vânzarea unui portofoliu de credite performante de retail de aproximativ 97 milioane RON. Echipa de avocați a fost coordonată de Rodica Manea (Partener)
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Maria Teodora Busuioc, a noua pe listă anul trecut: ”Este o onoare pentru mine să am ocazia să întâlnesc persoanele care se află în miezul vieții juridice din România, care scriu nu numai doctrină, ci și legislație”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Corporate ̸ M&A
NNDKP parte din echipa internațională de avocați care a asistat Mengtai Group în achiziția grupului Alu Menziken. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
ZRVP facilitează relocarea Tech-Con Industry, un jucător important pe piața de automatizări din România, în VLPark Bucharest West. Marina - Crenguța Florea (partener) și Lavinia Ludovic (senior associate), în prim plan
CMS și ACCESS alături de Agir Global în achiziția subsidiarei din România a Sidma Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Elena Andrei și Horea Popescu (M&A)
Clifford Chance Badea asistă BERD și OTP Bank în finanțarea de 93 mil. EUR a unui parc eolian de 102 MW din România. Echipa, coordonată de Daniel Badea (Clifford Chance Bucharest Managing Partner) și Jared Grubb (Partener Finance)
Dispute Resolution | Volumul mandatelor care ridică probleme de drept complicate, acordate firmei Mitel & Asociații, a crescut și anul acesta. Magda Dima, partenerul coordonator al practicii: ”În prezent, gestionăm un număr impresionant de litigii complexe, care au un grad ridicat de sofisticare dat și de nevoia de înțelegere a componentelor tehnice specifice industriei din care provin clienții noștri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...