ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Un studiu al FMI arată că firmele mari au devenit şi mai dominante în timpul pandemiei

15 Martie 2021   |   Agerpres

Avansul inteligenţei artificiale şi modelele de stabilire a preţurilor pe baza datelor în locul plăţilor monetare permit o şi mai mare concentrare a puterii de piaţă şi creează dificultăţi pentru organismele de reglementare, adaugă FMI.

 
 
Pandemia de coronavirus a întărit în mod semnificativ puterea de piaţă a firmelor dominante, ceea ce ar putea avea un impact asupra creşterii pe termen mediu şi ar sufoca inovaţia şi investiţiile, arată un studiu publicat luni de Fondul Monetar Internaţional, informează Reuters.
 
Potrivit documentului, o serie de indicatori cheie cu privire la puterea de piaţă sunt în creştere, inclusiv adaosurile de preţ peste costurile marginale şi concentrarea veniturilor în rândul primilor patru jucători dintr-un sector. Unul dintre motive pentru care se întâmplă acest lucru este creşterea falimentelor, în condiţiile în care pandemia a provocat o diminuare a concurenţei.
 
"Din cauza pandemiei, estimăm că această concentrare ar putea creşte în economiile avansate, cu cel puţin la fel de mult cât a crescut în perioada 2000-2015", susţine directorul FMI, Kristalina Georgieva, într-o postare pe blogul instituţiei care însoţeşte studiul. "Chiar şi în industriile care au beneficiat de pe urma crizei, cum este sectorul digital, jucătorii dominanţi sunt printre cei mai mari câştigători", adaugă Georgieva.
 
Raportul FMI nu menţionează firme concrete, dar atrage atenţia asupra sectorului tehnologiei drept unul care înregistrează cea mai dramatică concentrare a puterii de piaţă, în condiţiile în care adaosurile de preţ au crescut într-un ritm dublu faţă de adaosurile de preţ la nivelul întregii economii în ultimii 20 de ani.
 
Companiile care perturbă piaţa, care în urmă cu două decenii au devansat titularii de atunci, au devenit jucători dominanţi care nu se mai confruntă cu aceleaşi presiuni competitive din partea potenţialilor perturbatori de astăzi, arată studiul FMI.
 
Avansul inteligenţei artificiale şi modelele de stabilire a preţurilor pe baza datelor în locul plăţilor monetare permit o şi mai mare concentrare a puterii de piaţă şi creează dificultăţi pentru organismele de reglementare, adaugă FMI.
 
Instituţia financiară internaţională apreciază că organismele de reglementare trebuie să se asigure că toţi consumatorii pot utiliza mai mult de o platformă, citând "riscul ca platformele cu o putere de piaţă semnificativă să fac abuz de poziţia lor dominantă, să îi afecteze pe utilizatori pe una sau pe ambele părţi ale pieţei precum şi pe noii intraţi potenţial inovativi".
 
Un factor important care stimulează concentrarea puterii de piaţă este activitatea de fuziuni şi achiziţii iar FMI a recomandat autorităţilor naţionale din domeniul concurenţei să fie şi mai vigilente când supraveghează fuziunile. De asemenea, FMI susţine că evaluările cu privire la deciziile de fuziune din trecut ar putea contribui la o punere în aplicare mai eficientă a regulilor de concurenţă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13221 / 17793
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studiu Refinitiv | CMS și DLA Piper rămân printre cele mai active firme de avocați care au acordat consultanță în tranzacțiile de M&A din primele nouă luni ale anului 2024. Filip & Company strălucește în Europa Estică, iar Clifford Chance se remarcă pe ‘Bătrânul continent’. Activitatea de fuziuni și achiziții continuă să crească la nivel global și scade pe piețele emergente
ZRVP câștigă în primă instanță un dosar cu miza de peste 27,5 mil. RON pentru Premier Energy, pe piața gazelor naturale. Andrei Dumitrescu (partener) și Eugen Tudose (managing associate), în prim plan
Filip & Company a asistat AGISTA în vânzarea întregii sale participații deținute în cadrul Dendrio Solutions și creșterea participației în Fort. Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (partener, M&A)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat fondul de investiții SARMIS Capital în preluarea pachetului majoritar al producătorului de hârtie MG-Tec Industry
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alice Radu, General legal counsel Romania – Bulgaria | Robert Bosch: ”Rolul de avocat in-house se redefinește constant. Trebuie să ai deschiderea să înveți domenii noi, să poți și să vrei să îți asumi riscuri, să inovezi constant ceea ce livrezi către clienții interni”
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate (Banking & Finance Team)
Dr. Cosmin Vasile devinde membru al “Europe Task Force” creat de Institute for Transnational Arbitration
Mușat & Asociații și Hogan Lovells au asistat Romgaz în prima emisiune de obligațiuni din sectorul gazelor naturale, un proiect istoric pe piața de capital, care a generat un interes uriaș din partea investitorilor internaționali. Mandatul a implicat o echipă multidisciplinară, condusă de Gheorghe Mușat (Senior Partner), Paul Buta (Managing Partner) și Răzvan Stoicescu (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în prima emisiune de obligațiuni verzi Samurai pe piața de capital din Japonia. Doi parteneri în echipa de proiect
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat BLIK România în obținerea autorizației de funcționare pe piața locală. Colaborare strânsă între echipele de avocați și consultanți din România și Polonia
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj ICC Paris | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate cu cel mult 6 firme, într-un interval de 4 ani. Pentru de a primi cât mai multe propuneri, complete și corecte, termenul de transmitere a ofertelor a fost prelungit
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...