CE a aprobat o schemă românească de 357 mil. € pentru IMM-urile active în sectoarele afectate în special de pandemia de coronavirus
07 Iunie 2022
AgerpresSchema a fost aprobată în cadrul Cadrului temporar de ajutor de stat.
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de 357 milioane de euro, pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii ("IMM-uri") afectate de pandemia de coronavirus, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Schema a fost aprobată în cadrul Cadrului temporar de ajutor de stat.
Măsura are ca scop abordarea nevoilor de lichiditate ale beneficiarilor eligibili prin stimularea investiţiilor în zonele urbane, pentru atingerea unor obiective precum digitalizarea activităţii, alinierea sau îmbunătăţirea standardelor de mediu sau creşterea capacităţii de producţie.
În cadrul schemei, sprijinul public va lua forma unei garanţii care se acordă la împrumuturi pentru investiţii, cât şi la împrumuturi pentru capitalul de lucru, acoperind până la 90% din creditele acordate de instituţiile de credit, şi subvenţii directe. Valoarea nominală totală a garanţiilor va fi de aproximativ 303 milioane de euro, în timp ce bugetul total alocat pentru granturi directe va fi de aproximativ 54 milioane de euro. Granturile directe vor acoperi anumite comisioane aferente garanţiei de stat, o parte din dobânda împrumuturilor şi o cotă de maximum 10% din împrumut.
Schema a fost aprobată în cadrul Cadrului temporar de ajutor de stat.
Măsura are ca scop abordarea nevoilor de lichiditate ale beneficiarilor eligibili prin stimularea investiţiilor în zonele urbane, pentru atingerea unor obiective precum digitalizarea activităţii, alinierea sau îmbunătăţirea standardelor de mediu sau creşterea capacităţii de producţie.
În cadrul schemei, sprijinul public va lua forma unei garanţii care se acordă la împrumuturi pentru investiţii, cât şi la împrumuturi pentru capitalul de lucru, acoperind până la 90% din creditele acordate de instituţiile de credit, şi subvenţii directe. Valoarea nominală totală a garanţiilor va fi de aproximativ 303 milioane de euro, în timp ce bugetul total alocat pentru granturi directe va fi de aproximativ 54 milioane de euro. Granturile directe vor acoperi anumite comisioane aferente garanţiei de stat, o parte din dobânda împrumuturilor şi o cotă de maximum 10% din împrumut.
Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar. În special, atunci când este vorba de ajutor sub formă de garanţii pentru împrumuturi, garanţia se referă atât la împrumuturi pentru investiţii, cât şi la împrumuturi pentru capitalul de lucru, durata maximă a unei garanţii este de şase ani, şi primele de garanţie respectă nivelurile minime stabilite în cadrul temporar.
În privinţa sumelor limitate de ajutor sub formă de granturi directe, ajutorul nu va depăşi 2,3 milioane de euro per beneficiar. În cadrul ambelor măsuri, ajutorul va fi acordat până la 30 iunie 2022.
Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o tulburare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile stabilite în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 2265 / 8460 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
ZRVP: 30 de ani de tradiție în avocatură, un nou look pentru viitor | Cosmin Vasile (managing partner): Noua imagine reflectă identitatea și tradiția brandului nostru, reinterpretate într-o manieră modernă și îndrăzneață
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Cum a fost anul 2024 pentru Duțescu & Partners: poziționare în topul internațional al firmelor de avocați evidențiate în practica de Capital Markets, lansarea practicii de drept islamic și multe victorii obținute pentru clienți | De vorbă cu Dr. Cristian Duțescu (partener fondator) și Casiana Dușa (partener) despre parcurs, proiecte și realizări
Precedent important obținut de RTPR pentru Premier Energy Furnizare în materia teoriei impreviziunii. Despăgubiri de aproximativ 4 milioane EUR și dobânzi legale penalizatoare, ca urmare a neexecutării unui contract de furnizare de energie încheiat pe piața PCCB-BC. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Ana Popa (Senior Associate), în echipa coordonată de Valentin Berea (Partener)
Bulboacă și Asociații facilitează atragerea de finanțare, la final de an, pentru o companie românească de succes din industria panificației
Pentru echipa de insolvență de la Țuca Zbârcea & Asociații, anul 2024 s-a caracterizat printr-o intensificare a volumului de muncă, cu mandate noi care s-au adăugat unui portofoliu existent bogat. Cele mai multe proiecte au avut complexitate și miză ridicată, necesitând extinderea echipelor implicate și un volum mai intens de activitate | De vorbă cu Cătălina Mihăilescu (Partener) despre activitatea departamentului și planurile de viitor
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Cristina Roșu, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Toncescu și Asociații - KPMG Legal: “Angajarea mea la KPMG Legal după terminarea facultății a fost punctul de plecare al unei călătorii profesionale frumoase și pline de satisfacții, care m-a adus unde sunt astăzi. Am crescut încet, dar constant, în această firmă, dezvoltându-mă ca profesionist, dar mai ales ca om”
Echipa Wolf Theiss dedicată proiectelor din materia insolvenței este în proces de creștere și consolidare, având în vedere interesul ridicat acordat acestui domeniu și creșterea numărului și complexității proiectelor. ”În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale”, spun avocații
Băiculescu & Asociații continuă extinderea. Alți doi avocați se alătură firmei, întărind departamentele de Drept Penal și Litigii | Vasile Băiculescu (Managing Partner): ”Fundația unei societăți de avocatură este formată din echipe solide, orientate spre soluții și dedicare pentru client. Continuăm să creștem pentru a oferi un serviciu de calitate”
Insolvență ̸ Restructurare | În spatele scenei, alături de echipa NNDKP, într-o discuție cu trei dintre coordonatorii acestui segment de practică ce a generat venituri de cca. 11 % din total, anul trecut. Debt-recovery rămâne în continuare o parte importantă din activitatea echipei. Focusul tinde să migreze spre procedurile de pre-insolvență, iar componenta de turnaround și restructurare crește în mod constant. Numărul procedurilor de insolvență va crește cu 10-12% în următorii doi ani, estimează avocații
Bondoc și Asociații obține o clarificare importantă la ÎCCJ cu privire la stabilirea competenței pentru soluționarea litigiilor în legătură cu încheierea contractelor finanțate din fonduri alocate prin PNRR, de către beneficiari privați care nu au obligația aplicării procedurilor de achiziție publică
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...