ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Acordul de liber schimb UE - Mercosur ar putea intra în vigoare anul acesta. De ce este acest lucru important pentru companiile din România?

15 Mai 2023   |   Mihai Petre, Director şi Cosmin Dincă, Senior Manager - Comerţ Internaţional, EY România

Odată cu intrarea în vigoare a noului acord vor fi eliminate majoritatea barierelor tarifare (de ex. taxe vamale) în schimburile comerciale dintre aceste state. În acest mod, companiile europene (și, deci, inclusiv cele românești) vor putea efectua exporturi mult mai competitive către noi piețe și implicit beneficia de economii de taxe semnificative.

 
 
Încă din 2019, Uniunea Europeană și statele Mercosur (Argentina, Paraguay, Uruguay și Brazilia) au ajuns la un acord politic cu privire la crearea unui acord de liber schimb între aceste state. Având ca scop principal creșterea comerțului și a investițiilor între UE și statele Mercosur prin eliminarea sau reducerea taxelor vamale în schimbul de mărfuri, este de așteptat ca acordul să fie ratificat anul acesta, cu condiția ca toate statele să semneze ratificarea.

În prezent, bunurile originare din UE şi exportate către statele Mercosur sunt supuse la importul în aceste state la taxe vamale cuprinse între 14%  și 35%. De exemplu, autoturismele și piesele de schimb (unde România excelează), chimicalele, produsele farmaceutice, produsele textile, produsele alimentare (de ex. vinuri, ciocolată, băuturi răcoritoare) sunt puțin tranzacționate în prezent între UE și aceste state tocmai din cauza acestor bariere tarifare mari și chiar restrictive (sub formă de măsuri de salvgardare pentru anumite produse).


În schimburile bilaterale de mărfuri cu statele Mercosur, România poate juca în continuare un rol cheie. De exemplu, potrivit datelor statistice europene, în 2022 România a exportat către Brazilia mărfuri în valoare de 179 milioane euro. De asemenea, în același an importurile României de mărfuri originare din Brazilia însumau aproximativ 442 milioane euro. Nici cu Argentina nu am stat rău, în 2022 România având exporturi către acest stat în valoare de 40 milioane euro. Schimburile bilaterale între Paraguay și Uruguay au fost nesemnificative, chiar inexistente potrivit datelor statistice furnizate de Uniunea Europeană.

Odată cu intrarea în vigoare a noului acord vor fi eliminate majoritatea barierelor tarifare (de ex. taxe vamale) în schimburile comerciale dintre aceste state. În acest mod, companiile europene (și, deci, inclusiv cele românești) vor putea efectua exporturi mult mai competitive către noi piețe și implicit beneficia de economii de taxe semnificative. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, economiile cu taxele vamale de care vor beneficia companiile europene depășesc 4 miliarde de euro.

Bineînțeles, de preferințele tarifare mai sus menționate vor beneficia numai produsele considerate a fi originare. Mai precis, cele care îndeplinesc regulile de origine preferențială prevăzute de Protocolul de Origine al Acordului de liber schimb EU - Mercosur (ce poate fi consultat în prezent în stadiu de proiect pe pagina de internet a Comisiei Europene). Așadar, companiile europene ar trebui să pregătească aceste calcule din timp (având deja resursele disponibile), astfel încât la data intrării în vigoare a Acordului să poată beneficia la maxim de noile preferințe tarifare.

Un alt aspect important îl va reprezenta modalitatea de dovedire a originii pentru schimburile între UE și aceste state. Pentru început, pentru mărfurile originare din Mercosur și importate în UE vor fi acceptate și certificate de origine pe o perioadă tranzitorie de 3 ani de la data semnării acordului. Viceversa, companiile europene care vor dori să emită o declarație de origine la exportul către țările Mercosur vor trebui cel mai probabil să se înregistreze în Registrul Exportatorilor Înregistrați (REX) conform regulilor aplicabile în Uniunea Europeană. Sistemul REX mai este aplicabil în prezent și în schimburile dintre UE și Canada, Marea Britanie sau Japonia și permite auto-certificarea originii mărfurilor, pe baza unei autorizații obținute în prealabil de la autoritățile vamale din Statul Membru de export.

În concluzie, semnarea acordului va reprezenta un pas foarte important în relațiile comerciale dintre UE și statele Mercosur cu impact pozitiv asupra economiei românești. Exportatorii români încă au timp să se pregătească pentru implementarea noilor facilități – de exemplu – identificarea produselor acoperite de Acord, renegocierea contractelor, încheierea de noi contracte, efectuarea de calcule de origine, adaptarea sistemelor IT, identificarea autorizațiilor necesare și a condițiilor de obținere ale acestora pentru a putea dovedi originea mărfurilor tranzacționate.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1512 / 8795
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A crește în primul semestru din 2024. Avans de 18% la nivel global și de 39% pe piețele emergente. CMS își menține pozițiile fruntașe în clasamente, Clifford Chance și Schoenherr se remarcă în Europa și două firme cu prezență la București rămân în top la nivel global
    Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
    Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
    RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
    RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
    Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
    Filip & Company a asistat Banca Transilvania în tranzacția de securitizare sintetică cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
    Cariere în Drept | Povestea Andreei Ungureanu, absolventă a Facultății de Drept din Iași, care a ales magistratura, după un program de master în Științe Penale, dorindu-și să activeze ca procuror. ”Deși pentru început se poate dovedi dificil și frustrant, este esențial pentru un tânăr la început de drum să dobândească lecția răbdării și o modestie a pașilor mici, făcuți cu tenacitate, către un ideal ce urmează a fi șlefuit”, spune tânăra, azi auditor de justiție în cadrul INM
    Schoenherr și Asociații SCA | Sebastian Guțiu, numit ca membru supleant al Curții Internaționale de Arbitraj ICC
    România a depus o cerere de anulare a hotărârii Tribunalului ICSID prin care a fost obligată să plătească 42,2 mil. € plus dobânzi și cheltuieli unor companii dezvoltatoare de centrale fotovoltaice | Biroul din Paris al unei firme americane și avocații MPR Partners din București reprezintă România în acestă fază a arbitrajului, reclamanții merg cu King & Spalding (Houston și Paris)
    CMS obține o hotărâre importantă pentru producătorii de energie electrică și gaze naturale din România. Horia Drăghici, Partener: Această soluție a instanței poate facilita procesul de negociere, în favoarea proprietarilor de proiecte energetice
    Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandra Pădurariu, Head of legal affairs and compliance | Samsung Electronics: “Viitorul este guvernat de adaptarea la schimbare și de pregătirea continuă în domeniul noilor tehnologii și al provocărilor generate de acestea. Sunt bucuroasă să pot contribui cu experiența mea ca și mentor la formarea și ghidarea unor tineri implicați în rezolvarea problemelor sociale prin utilizarea tehnologiei”
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...