
Guvernul a adoptat proiectul de lege care modifică şi completează Codul de procedură penală
28 Decembrie 2022
AgerpresPotrivit unui comunicat al Executivului, proiectul pune în acord cu dispoziţiile Constituţiei prevederile legale declarate neconstituţionale prin decizii ale CCR care privesc Codul de procedură penală, precum şi organizarea şi funcţionarea parchetelor specializate.
Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege care modifică şi completează Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală, fiind eliminată posibilitatea ca procurorii DNA şi DIICOT să continue efectuarea urmăririi penale într-o cauză disjunsă.
Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul pune în acord cu dispoziţiile Constituţiei prevederile legale declarate neconstituţionale prin decizii ale CCR care privesc Codul de procedură penală, precum şi organizarea şi funcţionarea parchetelor specializate.
"În acest sens, sunt prevăzute, printre altele, modificări şi completări ale Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism", menţionează sursa citată.
Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul pune în acord cu dispoziţiile Constituţiei prevederile legale declarate neconstituţionale prin decizii ale CCR care privesc Codul de procedură penală, precum şi organizarea şi funcţionarea parchetelor specializate.
"În acest sens, sunt prevăzute, printre altele, modificări şi completări ale Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism", menţionează sursa citată.
Proiectul prevede eliminarea posibilitatea ca procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism să continue efectuarea urmăririi penale într-o cauză disjunsă.
"Proiectul de lege prevede abrogarea alin. (5) al art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002. Astfel, este eliminată prevederea referitoare la posibilitatea ca procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie să continue efectuarea urmăririi penale şi într-o cauză disjunsă, atunci când obiectul cauzei disjunse nu se încadrează în sfera de aplicare a prevederilor art. 3 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Totodată, se elimină dispoziţia privind posibilitatea ca procurorul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism să continue efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă, chiar dacă, potrivit regulilor generale aplicabile, competenţa soluţionării acesteia ar reveni altui organ de urmărire penală. În acest sens, este abrogat alin. (3) al art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016.", se mai precizează în comunicat.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1175 / 5489 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...