ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

RE ̸ MAX România: Valul 4 al pandemiei a determinat stagnarea prețurilor la chirii

12 Octombrie 2021   |   BizLawyer

În prezent, pentru un apartament cu două camere, prețurile la închiriere variază între 300 și 600 de euro în București, 300 și 550 de euro în Cluj, respectiv 250 și 450 de euro în Timișoara.

 
 
Potrivit RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, noul val al pandemiei de COVID-19 a determinat o stagnare a prețurilor pe piața închirierilor. Totodată, cererea pe ambele segmente – rezidențial și office – a rămas constantă față de aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut comparativ cu 2019.

Conform datelor cumulate din birourile RE/MAX România, cererea pe segmentul chirii rezidențiale a cunoscut în septembrie  o creștere de cca. 20% față de anul precedent, cele mai numeroase solicitări fiind la începutul lunii, când planul de învățământ prevedea reluarea școlilor în format fizic. Însă aceasta a scăzut accentuat spre sfârșitul lunii, când condițiile impuse de pandemie au devenit mai restrictive, iar universitățile au anunțat reluarea cursurilor în mediul online.


Per total, în perioada septembrie – octombrie 2021, birourile RE/MAX au înregistrat o cerere comparativă cu aceeași perioadă a anului precedent, dar mult mai scăzută față de anul 2019. Cele mai căutate tipuri de locuințe rămân, în continuare, apartamentele, urmate de garsoniere și case/vile. Totodată, în ciuda scumpirilor din ultima perioadă, prețul chiriilor s-a menținut relativ constant, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În prezent, pentru un apartament cu două camere, prețurile la închiriere variază între 300 și 600 de euro în București, 300 și 550 de euro în Cluj, respectiv 250 și 450 de euro în Timișoara, în funcție de zonă, finisaje și suprafață. Pentru o garsonieră, chiriașii plătesc între 200 și 350 de euro în București, 200-350 de euro în Cluj și 150-250 de euro în Timișoara.

 „Condițiile incerte din piață ne împiedică să facem predicții pentru viitor, însă principalul factor de schimbare a tendințelor, cu impact direct asupra pieței chiriilor în orașele mari, este reprezentat de evoluția pandemiei și a măsurilor restrictive impuse de autorități”, a declarat Iulian Berghian, Director Executiv RE/MAX România. 

În anul 2020, funcționarea școlilor în online a cauzat scăderea cererii pentru chirii rezidențiale, mai ales în principalele orașe universitare. Cele mai mari schimbări s-au remarcat, însă, pe piața clădirilor de birouri, unde angajatorii, datorită necesității implementării sistemului work from home, au renunțat la spațiile de birouri sau au renegociat în jos chiriile.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10323 / 17134
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Clifford Chance Badea is looking for junior ̸ mid-level associates
CNAIR a plătit anul trecut onorarii în cuantum de 282.565,5 lei caselor de avocatură care îi asigură reprezentarea în arbitrajele comerciale în care este implicată instituția. Firme din Italia, Grecia, Franța și Spania, adversare la ICC Paris și CCIR
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Elena Iacob, promovată anul acesta pe poziția de CEE Regional Senior Legal Counsel în cadrul Alliance Healthcare România: “Cred foarte mult în oameni și în cuvântul „împreună”. Fiecare poate face lucruri extraordinare individual, însă împreună suntem un ocean”
Filip & Company a asistat BayWa r.e. România în achiziția parcului fotovoltaic White Gate din județul Constanța. Echipa de proiect a fost coordonată de Ioana Roman (partener)
CMS asistă Alcedo cu privire la achiziția Naturevo. Echipa, condusă de Horea Popescu (Managing Partner) și Mircea Moraru (Counsel)
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Banking & Finance
Creștere constantă în practica de Litigii de la GNP, prin preluarea unor proiecte ale clienților existenți sau atragerea unor clienți noi, inclusiv ca urmare a expunerii dobândite prin aderarea la o alianță internațională | Octavian Adam, Partener coordonator al practicii: “Procentul ridicat al dosarelor complexe este consecința domeniilor în care societatea noastră de avocatură activează cu preponderență și de noutatea problematicilor supuse controlului instanțelor”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Insolvency | Litigation
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Maria Teodora Busuioc, a noua pe listă anul trecut: ”Este o onoare pentru mine să am ocazia să întâlnesc persoanele care se află în miezul vieții juridice din România, care scriu nu numai doctrină, ci și legislație”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Corporate ̸ M&A
NNDKP parte din echipa internațională de avocați care a asistat Mengtai Group în achiziția grupului Alu Menziken. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
ZRVP facilitează relocarea Tech-Con Industry, un jucător important pe piața de automatizări din România, în VLPark Bucharest West. Marina - Crenguța Florea (partener) și Lavinia Ludovic (senior associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...