ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Grupul ALPLA investește 7,5 mil. E în construcția unei fabrici de reciclare în Târgu Mureș

20 Septembrie 2021   |   BizLawyer

Compania va investi aproximativ 50 de milioane de euro în fiecare an în vederea extinderii activităților de reciclare până în 2025

 
 
Grupul ALPLA, lider mondial în soluții de ambalare și reciclare din plastic, continuă demersurile pentru a-şi atinge obiectivele de sustenabilitate investind în construcția unei fabrici de reciclare în Târgu Mureș.

„Obiectivul nostru este să stabilim un ciclu de viață complet al ambalajului - de la sticlă la sticlă – în special în regiunile unde colectarea și reciclarea deșeurilor au potențial de dezvoltare. Asocierea noastră în acest joint-venture este un pas strategic și important în această direcție”, spune Președintele ALPLA, Günther Lehner, responsabil pentru dezvoltarea departamentelor de Sustenabilitate și Economie Circulară.

În vederea dezvoltării fabricii, ALPLA alături de Ecohelp SRL și United Polymer Trading AG (Elveția) lansează operațiuni comune de reciclare a PET-urilor în România, investind în instalarea unei linii de extrudare pentru reciclarea sticlelor din plastic. Astfel, granulele provenite în urma procesului de reciclare vor fi utilizate pentru fabricarea de preforme și sticle noi, în vederea consolidării ciclului materialelor provenite din regiunea Europei Centrale și de Sud-Est. Ținta stabilită de cele trei companii este producția anuală a 15.000 de tone de PET reciclat post-consum, de calitate alimentară (rPET).


Bunele practici legate de sustenabilitate și noile directive obligă piața să facă îmbunătățiri semnificative, atât în ceea ce privește producția de ambalaje, cât și în ceea ce privește procesul de colectare. De asemenea, se observă un interes crescut din partea consumatorilor pentru materialele reciclate.

 „Vedem o cerere din ce în ce mai pronunțată din partea clienților noștri pentru materialele reciclate. Nevoia și dorința clienților noștri de a recicla ne oferă oportunitatea de a stimula proiecte de investiții”, spune Georg Lässer, șeful departamentului de reciclare corporativă ALPLA.

În timp ce ALPLA acționează ca un specialist în reciclare și ca producător de preforme și sticle, Ecohelp furnizează material de bază sub formă de fulgi din PET care vor trece printr-un proces de extrudare pentru a produce granule de rPET de înaltă calitate. UPT este proprietarul instalației de reciclare rPET Cumapol Emmen din Olanda și este specializată în comerțul cu materiale plastice și materiale reciclate.

”Suntem o companie inovatoare, cu o puternică dorință de sustenabilitate, care îşi consolidează şi îşi dezvoltă constant serviciile prin implementarea de soluții și facilități care sporesc calitatea mediului înconjurător. Viziunea noastră este să utilizăm resursele naturale într-un mod eficient și sustenabil cu ajutorul energiei regenerabile și a materialelor durabile, reciclate corespunzător, iar reducerea gradului de poluare este unul dintre dezideratele noastre. Expertiza vastă pe care o deținem în acest domeniu, capacitățile tehnice și experiența bogată a partenerilor alături de care am creat acest joint-venture contribuie la reducerea gradului de poluare”, spune Cristina Bogdan, Sustainability Manager.

Suma totală investită în fabrică și în infrastructura aferentă se ridică la aproximativ 7,5 milioane euro, iar extinderea fabricii creează 15 noi locuri de muncă.

 „Prin această investiție aducem expertiza noastră în materie de reciclare clienților noștri din regiune, permițându-ne să operăm pe piață într-o proximitate și mai mare.”, declară Rainer Widmar, director regional CEE la ALPLA.

La începutul anului 2021, Grupul ALPLA a anunțat că va investi aproximativ 50 de milioane de euro în fiecare an în extinderea continuă a activităților sale de reciclare până în 2025. De asemenea, compania intenționează să își globalizeze activitățile în domeniul reciclării de înaltă calitate. În total, grupul reciclează anual aproximativ 130.000 de tone de PET și 60.000 de tone de PE.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 3216 / 8115
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
    Totul despre admiterea la Facultatea de Drept a Universitații București | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății, despre examen: ”În elaborarea subiectelor se va proceda, ca în fiecare an, la câteva inovații de format menite să asigure selectarea candidaților care și-au însușit substanțial materiile concursului, fără a se limita la rutina formatului de subiecte practicat în anii precedenți. În ultimii ani s-a urcat de la 3,8 candidați pe loc spre 5 candidați pe loc cu finanțare publică și sperăm ca în acest an să menținem tendința de creștere a numărului de candidați și implicit a concurenței”
    Industria farmaceutică, o ramură strategică pentru reindustrializarea României, este sprijintă prin implicarea moleculară a avocaților de la Bulboacă & Asociații în tranzacțiile de finanțare și refinanțare a unui lider din domeniul farmaceutic
    Filip & Company a asistat grupul Digi Spania la încheierea a două contracte semnificative cu Telefónica Móviles España | Alexandru Bîrsan, partener: ”Aceasta este cea de-a patra tranzacție importantă pe care Digi o încheie în Spania în ultimele 15 luni”
    RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
    RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
    Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
    Filip & Company a asistat Banca Transilvania în tranzacția de securitizare sintetică cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
    Cariere în Drept | Povestea Andreei Ungureanu, absolventă a Facultății de Drept din Iași, care a ales magistratura, după un program de master în Științe Penale, dorindu-și să activeze ca procuror. ”Deși pentru început se poate dovedi dificil și frustrant, este esențial pentru un tânăr la început de drum să dobândească lecția răbdării și o modestie a pașilor mici, făcuți cu tenacitate, către un ideal ce urmează a fi șlefuit”, spune tânăra, azi auditor de justiție în cadrul INM
    Schoenherr și Asociații SCA | Sebastian Guțiu, numit ca membru supleant al Curții Internaționale de Arbitraj ICC
    România a depus o cerere de anulare a hotărârii Tribunalului ICSID prin care a fost obligată să plătească 42,2 mil. € plus dobânzi și cheltuieli unor companii dezvoltatoare de centrale fotovoltaice | Biroul din Paris al unei firme americane și avocații MPR Partners din București reprezintă România în acestă fază a arbitrajului, reclamanții merg cu King & Spalding (Houston și Paris)
    CMS obține o hotărâre importantă pentru producătorii de energie electrică și gaze naturale din România. Horia Drăghici, Partener: Această soluție a instanței poate facilita procesul de negociere, în favoarea proprietarilor de proiecte energetice
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...