ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Constanţa: Administraţia Porturilor a semnat contractul de finanţare pentru a doua etapă a proiectului de extindere a cheurilor la Midia

04 Iulie 2024   |   Agerpres

Pentru etapa a doua, valoarea totală a contractului de finanţare este de 55.647.598,10 lei (cu TVA).

 
 
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunţă semnarea contractului de finanţare europeană pentru proiectul etapizat "Extinderea cheurilor danelor 10 şi 12 din Zona Midia a Portului Constanţa" etapa a II-a, în valoare de peste 55,6 milioane de lei.

CNAPM a informat joi, printr-un comunicat de presă, că a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul etapizat "Extinderea cheurilor danelor 10 şi 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor", etapa a II-a, investiţie finanţată prin Programul Transport 2021-2027. În etapa I proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare POIM 2014-2020.

Au semnat contractul de finanţare Autoritatea de Management Programul Transport 2021-2027, prin ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, prin directorul general Mihai Teodorescu.


Pentru etapa a doua, valoarea totală a contractului de finanţare este de 55.647.598,10 lei (cu TVA).

Valoarea totală eligibilă a proiectului este 47.063.459,31 lei, din care fonduri UE nerambursabile în valoare de 23.531.729,66 lei. Rata de cofinanţare a Uniunii Europene este de 50%, iar diferenţa de 23.531.729,65 este asigurată prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (50%).

"În cadrul acestui proiect de investiţii a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, antreprenor fiind desemnat, în urma unei licitaţii publice, Asocierea ABC VAL SRL & BETOANE ŞI PREFABRICATE SRL & ALMMA CONTRACTORS GROUP SRL. De asemenea, s-a semnat cu TPF INGINERIE SRL şi contractul pentru consultanţă şi supervizare a execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii. Perioada de implementare a proiectului conform Programelor de finanţare: 01.02.2022 - 31.12.2029", se arată în comunicat.

Proiectul "Extinderea cheurilor danelor 10 şi 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor" este parte a unui proiect complex şi etapizat de modernizare a infrastructurii zonei Midia şi alinierea acesteia la standarde europene.

În cadrul proiectului, este prevăzută extinderea danei 10 cu un cheu din blocuri, pe o lungime de 53,90 m, perpendicular pe cheul existent şi completarea până la digul danei 9 cu un taluz protejat cu blocuri de acelaşi tip ca protecţia digului danei 9. Aceasta este o soluţie eficientă prin care se vor crea noi teritorii pentru exploatarea zonei Midia.

Prelungirea cheului danei 12 presupune lucrări pentru realizarea unui cheu din blocuri prefabricate din beton, pe o lungime de 306 m, precum şi lucrări de dragaj pentru asigurarea adâncimilor de 8 metri, atât în lungul cheului, cât şi pe şenalul de acces cu o lăţime suficientă pentru manevrarea navelor. Se vor realiza, de asemenea, lucrări pentru racordarea şi asigurarea alimentării cu apă şi energie electrică a navelor.

"Dezvoltarea infrastructurii de acostare din Zona Midia a portului Constanţa va face zona mai funcţională, prin dezvoltarea unui nod de transport al produselor petroliere şi al mărfurilor lichide, precum şi ca un cluster pentru serviciile conexe şi furnizorii de întreţinere a utilajelor petroliere", se mai spune în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 17178
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr și Asociații SCA | Sebastian Guțiu, numit ca membru supleant al Curții Internaționale de Arbitraj ICC
România a depus o cerere de anulare a hotărârii Tribunalului ICSID prin care a fost obligată să plătească 42,2 mil. € plus dobânzi și cheltuieli unor companii dezvoltatoare de centrale fotovoltaice | Biroul din Paris al unei firme americane și avocații MPR Partners din București reprezintă România în acestă fază a arbitrajului, reclamanții merg cu King & Spalding (Houston și Paris)
CMS obține o hotărâre importantă pentru producătorii de energie electrică și gaze naturale din România. Horia Drăghici, Partener: Această soluție a instanței poate facilita procesul de negociere, în favoarea proprietarilor de proiecte energetice
Promat Comimpex (Ameropa) achiziționează un pachet majoritar de acțiuni în Agrotex. PNSA a asistat cumpărătorul cu o echipă condusă de Bogdan C. Stoica (Partener) și Claudia Salomia (Senior Associate)
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandra Pădurariu, Head of legal affairs and compliance | Samsung Electronics: “Viitorul este guvernat de adaptarea la schimbare și de pregătirea continuă în domeniul noilor tehnologii și al provocărilor generate de acestea. Sunt bucuroasă să pot contribui cu experiența mea ca și mentor la formarea și ghidarea unor tineri implicați în rezolvarea problemelor sociale prin utilizarea tehnologiei”
LegiTeam: Clifford Chance Badea is looking for junior ̸ mid-level associates
CMS asistă Entek Elektrik Üretim la achiziția unui proiect fotovoltaic de 214,26 MWdc în curs de dezvoltare în România
POPESCU & ASOCIAȚII este, pentru al 2-lea an consecutiv, Eastern Europe Firm of the Year | Loredana POPESCU (Partner) a fost desemnată Equity Capital Markets Lawyer of the Year
CNAIR a plătit anul trecut onorarii în cuantum de 282.565,5 lei caselor de avocatură care îi asigură reprezentarea în arbitrajele comerciale în care este implicată instituția. Firme din Italia, Grecia, Franța și Spania, adversare la ICC Paris și CCIR
Creștere constantă în practica de Litigii de la GNP, prin preluarea unor proiecte ale clienților existenți sau atragerea unor clienți noi, inclusiv ca urmare a expunerii dobândite prin aderarea la o alianță internațională | Octavian Adam, Partener coordonator al practicii: “Procentul ridicat al dosarelor complexe este consecința domeniilor în care societatea noastră de avocatură activează cu preponderență și de noutatea problematicilor supuse controlului instanțelor”
Dispute Resolution | Volumul mandatelor care ridică probleme de drept complicate, acordate firmei Mitel & Asociații, a crescut și anul acesta. Magda Dima, partenerul coordonator al practicii: ”În prezent, gestionăm un număr impresionant de litigii complexe, care au un grad ridicat de sofisticare dat și de nevoia de înțelegere a componentelor tehnice specifice industriei din care provin clienții noștri”
De vorbă cu Corina Oana Mazilu, admisă în primii zece la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, acum avocat stagiar: ”Ceea ce mă fascinează cu privire la această profesie este că, prin ajutorul oferit oamenilor, ajungi să te descoperi și să te redescoperi pe tine însuți”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...