ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANCOM propune tarife orientative de acces la unele infrastructuri rutiere pentru reţelele de comunicaţii electronice

16 Octombrie 2024   |   Agerpres

Tarifele propuse au un caracter orientativ şi vor servi drept reper pentru negocierile între părţi, asigurând o transparenţă crescută şi prevenind stabilirea unor tarife excesive pentru accesul la infrastructura rutieră.

 
 
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) propune tarife orientative de acces la unele infrastructuri fizice rutiere pentru reţelele de comunicaţii electronice, printr-un proiect lansat miercuri în consultare publică.

Potrivit unui comunicat al ANCOM, aceste măsuri sunt menite să sprijine dezvoltarea reţelelor de comunicaţii de mare viteză şi să reducă costurile de instalare a infrastructurii necesare în acest sector.

"Conform Legii infrastructurii (nr. 159/2016), operatorii de reţea trebuie să ofere acces la infrastructura rutieră deţinută sau aflată în administrare, la anumite tarife, pentru instalarea echipamentelor şi reţelelor de comunicaţii. Operatorii de reţea sunt administratorii autostrăzilor, drumurilor expres, naţionale sau judeţene, cu excepţia consiliilor judeţene care au în administrare drumuri. Tarifele orientative acoperă accesul la diferite categorii de drumuri, respectiv autostrăzi, drumuri naţionale, expres şi judeţene, şi sunt diferenţiate în funcţie de tipul de acces solicitat: subteran în lungul drumului sau subtraversare. Operatorii de reţea ce au în administrare infrastructură rutieră nu pot percepe tarife pentru instalarea aeriană a cablurilor pe stâlpii amplasaţi în zona drumurilor avute în administrare, dacă stâlpii aparţin altor entităţi", precizează ANCOM.


Tarifele orientative propuse de instituţie pentru accesul la infrastructura rutieră deţinută sau administrată de un operator de reţea sunt diferenţiate în funcţie de categoria de drum şi zona de acces (zona de siguranţă/ampriză-în afara părţii carosabile/sub partea carosabilă).

ANCOM prezintă în comunicat şi câteva exemple de tarif aplicabil pentru instalarea unui cablu subteran în lungul drumului: autostrăzi - între 19,13 şi 28,07 euro/km/lună; drumuri expres / drumuri naţionale - între 15,32 şi 19,01 euro/km/lună; drumuri judeţene - între 3,60 şi 5,08 euro/km/lună.

Proiectul a avut la bază respectarea prevederilor din Legea infrastructurii, precizează sursa citată. Astfel, tarifele orientative au fost calculate luând în considerare costurile asociate furnizării serviciului de acces la infrastructură, respectiv costurile cu investiţiile în infrastructură realizate de operatorul de reţea, costurile operaţionale aferente infrastructurii fizice la care este acordat accesul furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice, precum şi evaluarea impactului accesului solicitat asupra planului de afaceri al operatorilor de reţea şi îmbunătăţirile aduse infrastructurii fizice de către furnizorul de reţele de comunicaţii electronice, în măsura în care acestea aduc beneficii şi operatorului de reţea, pentru fiecare dintre categoriile de operatori de reţea identificate.

"Tarifele propuse au un caracter orientativ şi vor servi drept reper pentru negocierile între părţi, asigurând o transparenţă crescută şi prevenind stabilirea unor tarife excesive pentru accesul la infrastructura rutieră. Operatorii de reţea trebuie să ţină cont în cel mai înalt grad de aceste tarife în negocierea contractelor, orice abatere necesitând o justificare obiectivă. Concret, în situaţia în care un operator de reţea poate susţine, cu argumente obiective şi fundamentate pe informaţii extrase din situaţiile financiare şi alte raportări, după caz, faptul că nivelul tarifelor orientative nu îi acoperă costurile de furnizare a serviciului de acces la infrastructura fizică rutieră pe care o administrează, acesta poate justifica astfel un tarif de acces mai mare, pe care îl va putea practica în raporturile sale contractuale cu furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice", se mai scrie în comunicat.

ANCOM a urmărit să dezvolte un model echilibrat privind tarifele orientative de acces, vizând să contribuie la evitarea potenţialelor litigii dar şi să accelereze soluţionarea eventualelor dispute, menţionează instituţia.

ANCOM este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultrarapide. De asemenea, ANCOM este Coordonator pentru servicii digitale în România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 259 / 18033
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mergermarket - League Tables of Legal Advisors (Q3 2024) | Piața de M&A a continuat să se redreseze în primele nouă luni și a înregistrat creșteri de 18,8% la nivel global și de 23% în Europa. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 mil. lei. Clifford Chance Badea a asigurat consultanța juridică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Laura Rudnyanszky, Global Regulatory Lead – Accenture, profesionist al Dreptului antrenat în proiecte complexe, care coordonează azi o echipă de avocați în reglementări globale: ”În carieră, îmi respect clienții și echipa, tratând fiecare provocare cu profesionalism și empatie. Aspirația mea este să ocup o poziție de conducere în cadrul unei organizații care valorizează inovația și responsabilitatea socială, unde să pot influența pozitiv modul în care se practică dreptul și cum se integrează tehnologia în procesele juridice”
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Andreea Zvâc, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Wolf Theiss, despre mediul în care s-a împlinit profesional, implicare și valori: “În avocatură ai posibilitatea de a fi creativ și nu te plictisești niciodată. Pentru o evoluție sustenabilă și coerentă a unui avocat, munca și pasiunea ar trebui să fie pe primul loc”
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
BeeFast primește o nouă finanțare în valoare de 450.000 USD pentru extinderea internațională și dezvoltare. Avocații Baciu Partners, în tranzacție, cu o echipă coordonată de Corina Roman (Partener)
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
LegiTeam: Voicu & Asociații is looking for business lawyers
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...